Proiectele dezvoltatorilor pentru zona centrală nu se apropie de dimensiunile turnurilor
din boomul imobiliar. Preţurile apartamentelor amplasate aici sunt la limita superioară din oraş.
Societatea Coratim, care a construit mai multe blocuri în ultimii ani, are pentru 2013 un proiect cu o altă ţintă de clienţi: un imobil de mai mici dimensiuni, dar amplasat în zona centrală, cu preţuri mult peste cele practicate în celelalte ansambluri.
Proiectul, deocamdată încă în lucru, ar urma să fie realizat pe un teren de 836 mp, pe str. Croitorilor. Imobilul de două etaje va avea spaţii comerciale la parter şi nouă apartamente. Cu toate că de anul trecut dezvoltatorii au în pregătire un alt proiect rezidenţial, de case, în zona Borhanci, prioritar pentru anul în curs este acum imobilul din centru, cu apartamente la 1.250 euro/mp. „Proiectul va fi chiar în zona centrală, aproape de Piaţa Mihai Viteazul. Tocmai de aceea preţurile sunt mai mari - datorită poziţionării, şi a faptului că terenul a fost foarte scump. Vrem să ne apucăm de lucru imediat ce obţinem autorizaţiile necesare şi, teoretic, lucrările pot fi gata în trei luni. Sunt mai optimism privind vânzările chiar decât în cazul ansamblului de pe Calea Turzii, unde mai avem doar câteva apartamente de vândut. În cazul blocului din centru, estimez că până la finalizare toate locuinţele vor fi vândute", spune Daniel Dumitraş, asociat în Coratim.
În zonă a fost recent promovat în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism un proiect mixt, pentru care beneficiarul - operatorul din domeniul salubrităţii Florisal - are la dispoziţie un teren de 3.600 mp. Clădirile de 4-5 etaje proiectate în zona străzilor Constanţa - Ploieşti vor avea comerţ la parter şi birouri şi apartamente pe etaje. Conform analizei companiei Darian privind piaţa imobiliară în al doilea semestru din 2012, în zona ultrac