Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 2.300 de persoane au fost prinse anul trecut în timp ce încercau să intre ilegal în România

Publicat in Gandul, miercuri 13 februarie 2013 ·

Peste 2.300 de persoane au fost prinse de poliţiştii de frontieră, anul trecut, în timp ce încercau să intre ilegal în România, cele mai multe cazuri fiind înregistrate la graniţa cu Serbia, se arată în bilanţul activităţii Poliţiei de Frontieră pe 2012.

Potrivit sursei citate, pe parcursul anului 2012, au fost depistate, în timp ce încercau să intre ilegal în ţară, 2.329 persoane, în condiţiile în care, în 2011, numărul migranţilor ilegali prinşi de poliţişti a fost de 1.537.

În acelaşi timp, tot anul trecut, a crescut şi numărul persoanelor depistate în timp ce încercau să iasă ilegal din ţară. Astfel, în 2012, au fost depistate, pe sensul de ieşire din ţară, 1.675 persoane, faţă de 841, depistate în 2011.

Cea mai importantă creştere a cazurilor de migraţie ilegală a fost înregistrată la frontiera cu Serbia, unde au fost reţinute 1.758 persoane care intenţionau să intre ilegal în România.

"Dacă în anii trecuţi nu se putea vorbi de existenţa unui fenomen de migraţie la această frontieră, fiind înregistrat un număr redus de cazuri, începând cu luna ianuarie 2011 (când au fost depistaţi primii migranţi de pe ruta de migraţie a Balcanilor de Vest), fenomenul a avut un trend ascendent până la jumătatea anului 2012, după care numărul acestora a început să scadă", se arată în materialul de bilanţ.

Majoritatea persoanelor reţinute la frontiera cu Serbia provin din Algeria, Tunisia, Maroc, Pakistan şi Afganistan.

De asemenea, s-a constatat o creştere a numărului celor care au încercat să trecă ilegal graniţa română ascunşi în diferite mijloace de transport, fiind depistate 558 de persoane în 2012, faţă de 262 în anul 2011.

În acelaşi timp, anul trecut au depus cereri pentru acordarea statutului de azilant la structurile poliţiei de frontieră, în momentul în care au fost depistaţi, 1.920 de migranţi, faţă de 1.181 în 201

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vâlcea: Un camion al unei coloane militare franceze s-a răsturnat de pe un pod peste calea ferată, la intrarea în Călimăneşti/ Doi militari francezi, răniţi/ Traficul feroviar, reluat/ Circulaţia rutieră s-a desfăşurat alternativ

News.ro acum 20 minute
Un camion care făcea parte dintr-o coloană militară franceză s-a răsturnat, vineri, de pe un pod peste calea ferată, la intrarea în halta Călimăneşti, judeţul Vâlcea. Ministerul Apărării precizează că doi militari francezi au fost răniţi, fiind tran

Ion Cristoiu: „Operațiunea Nicușor Dan președinte e în grafic”

Gandul acum 33 minute
Jurnalistul Ion Cristoiu lansează un șir de acuzații pe contul său de pe platforma X. Mai exact, acesta acuză că sondajele care îl arată pe Nicușor Dan în fața lui George Simion ar face parte dintr-o „operațiune”. „Operațiunea Nicușor Dan Președinte

„Ai timp să scrollezi?” FRF, mesaj inedit înaintea turului doi pentru Cotroceni: „Fă-ți timp să votezi. Nu lăsa pe altcineva să-ţi aleagă viitorul!”

Adevarul acum 32 minute
Federaţia Română de Fotbal a transmis un mesaj inedit în care îi îndemnă pe români să meargă la vot duminică, în turul doi al alegerilor prezidenţiale. „Nu alegem doar un preşedinte. Alegem drumul pe care merge o ţară”, susține FRF.

Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, furaţi din Belgia, au fost găsiţi în Mehedinţi/ Patru persoane, suspectate că au comis furturile/ Prejudiciul depăşeşte 2,2 milioane de euro - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, care au fost furaţi din Belgia, la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an, au fost găsiţi în Mehedinţi. În acest caz, patru persoane sunt suspectate că au comis furturile, iar prejudiciul este

Reuniunea de la Istanbul între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei s-a ”terminat”, anunţă Ankara / Ucraina acuză Rusia de cereri teritoriale ”inacceptabile” / O reluare a negocierilor, ”posibilă” vineri, dar neprevăzută pentru moment

G4Media acum o ora
Prima reuniune între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei din martie 2022 s-a încheiat vineri, la Istanbul, după aproximativ o oră şi 40 de minute de discuţii, anunţă o sursă de la Ministerul turc de Externe, relatează agenția de știri AFP, citată de News

Partidul premierului Donald Tusk, vizat de un atac cibernetic înaintea alegerilor prezidențiale din Polonia

HotNews acum o ora
Un atac cibernetic a scos din funcțiune site-ul partidului de guvernământ din Polonia, vineri, chiar înaintea alegerilor prezidențiale din acest weekend, au anunțat reprezentanții prim-ministrului Donald Tusk, potrivit AFP. Candidatul partidului Pla

Macron reclamă „amestecul” unor forțe străine în viitoarele alegeri din Europa, în special în România

Mediafax acum o ora
„Vedem în cadrul alegerilor – iar România se confruntă cu acest lucru în acest moment – că avem amenințări foarte clare care subminează integritatea democrațiilor noastre”, a declarat el în deschiderea unui summit al Comunității Politice Europene (C

Alegeri prezidențiale 2025 Prezența la vot în diaspora, până vineri, la ora 12.00. Peste 36.000 de alegători s-au prezentat la urne

Ziua Constanta acum 5 ore
Potrivit datelor furnizat în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă, până astăzi, la ora 12:00, un număr de 36.794 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora pentru a-și exprima dreptul la vot în cadrul celui de-al doilea tur al alegeri

SOLD-OUT! » Anunțul făcut înainte de FCSB - Universitatea Craiova

Gazeta Sporturilor acum 26 minute
FCSB a anunțat că toate biletele pentru meciul cu Universitatea Craiova, programat sâmbătă, de la 20:00, au fost epuizate. - anunța miercuri Mihai Stoica

Încep lucrările de modernizare la terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania Națională Aeroporturi București a transmis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare la terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă. Din primele informații este vorba despre o investiție de 112,422 milioane de lei, din fonduri

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/21°
lun.

11°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/20°
lun.

8°/20°
Constanta
acum

14°
vin.

13°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/20°
lun.

13°/21°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/11°
sâm.

7°/14°
dum.

6°/17°
lun.

7°/13°
Timisoara
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

9°/17°
dum.

7°/19°
lun.

10°/16°