Momârlanii sunt o comunitate reprezentativă a Văii Jiului înglobând pe toţi locuitorii de vatră, crescători de animale, „urmaşi ai dacilor” şi mai ales ai dacilor liberi, aşa cum le place acestora să se autodefinească. Sunt oameni harnici, ospitalieri, cu mult bun-simţ, cu frica lui Dumnezeu şi cu o inteligenţă nativă remarcabilă. Îi întâlnim din extremul estic al Văii Jiului – cătunul Tirici până în extremul vestic de la Câmpu lui Neag, în Dealu Babii şi pe pantele Merişorului ce coboară spre Baru Mare.

Prin articolele din presă, prin cărţile scrise despre ei, prin mediatizările pe posturile locale şi naţionale de televiziune, mai ales în ultimul timp au ajuns să fie cunoscuţi în întreaga ţară aşa cum sunt ei, fiind mândri de numele lor.

Aşa după cum se ştie, partea vestică a Văii Jiului este situată de-a lungul Jiului de Vest, localităţile de aici poartă nume derivate din numele locurilor de unde au migrat întemeietorii acestora: Uricani de la Uric, Paroşeni de la Paros etc. Partea estică gravitează în jurul oraşului Petrila. Toate satele de momârlani de aici poartă în general numele râurilor de-a lungul cărora sunt aşezate. Spre deosebire de localităţile din Vestul Jiului, satele din Est şi-au păstrat identitatea şi chiar puritatea, deşi sunt înglobate ca şi străzi ale oraşului Petrila, pe nedrept: str. Jieţ, str. Cimpa etc.

Din vechime. Valea Jiului este o vatră milenară. Pe valea râului Jieţ sunt citate încă de acum mai bine de 2000 de ani aşezări umane izolate care se ocupau de creşterea animalelor.

După ce administraţia romană a fost nevoită să se retragă din Dacia în jurul anilor 274-275 d. Hristos, daco-romanii care au rămas în continuare pe meleagurile Văii Jiului, şi-au păstrat îndeletnicirile şi obiceiurile strămoşeşti trăind în continuare liberi până aproximativ în jurul anilor 1700, fără a cunoaşte jugul asupririi de nic