Înaintea alegerilor parlamentare de la vară, socialiştii bulgari revin la platforma clasică de stânga. Opoziția socialistă din Bulgaria care nu s-a sfiit să susțină o politică neoliberală în guvernul de coaliție care a condus țara spre Uniunea Europeană, și-a anunțat o platformă clasică de stânga, înaintea alegerilor parlamentare de la vară. Socialiștii bulgari conduși de Serghei Stanișev, cel care este și liderul socialiștilor europeni, speră să revină la guvernare la Sofia după o pauză de 4 ani și să confirme ceea ce este o tendință în Uniunea Europeană confruntată cu criza economică. Relatează Petio Petkov:
Pe fundalul unor proteste antimonopol cu participarea a zeci de mii de oameni, Partidul socialist condus de liderul socialiștilor europeni, Serghei Stanișev, a promis renunțarea la modelul neoliberal, dacă câștigă alegerile din luna iulie.
Printre promisiunile lui Stanișev sunt cele de renaționalizare a celor trei regionale de energie electrică, anularea finanțării de stat a școlilor și universităților private, renunțarea la taxa unică pe venituri de 10% în favoarea taxării diferențiate, dublarea pensiilor.
Foștii comuniști încearcă să profite de pe urmă nemulțumirii populației de politica anticriză a actualilor guvernanți. De o săptămână, în Bulgaria au loc zilnic proteste de stradă, generate de facturile foarte mari la energie electrică și cea termică. În loc să scadă în urmă reducerii anunțate la prețul de import al gazelor rusești, prețul energiei termice a crescut.
La Plovdiv au fost incendiate automobile ale companiei austriece EVN. La Varna au avut loc ciocniri cu poliția și blocaje de drumuri. La Sofia protestatarii au aruncat cu roșii stricate și bulgări de zăpadă în ministrul economiei și energeticii Delian Dobrev.
Ultranaționaliștii din „Ataka” și VMRO au încercat, ca și socialiștii