Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: „Scrisoarea propusă de Ponta pe Schengen urma să fie semnată de Barroso şi Van Rompuy“

Publicat in Adevarul, miercuri 13 februarie 2013 ·

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat că scrisoarea propusă de premierul Victor Ponta pe tema aderării la Schengen urma să fie semnată de preşedintele Traian Băsescu, şefii celor două Camere ale Parlamentului, dar şi de Jose Manuel Barroso şi Herman Van Rompuy.

Antonescu a fost întrebat cum vede sugestia făcută de preşedintele Traian Băsescu privind o scrisoare comună semnată de premier şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului în care aceştia să-şi asume rezolvarea a ceea ce nu este „în regulă“ cu privire la MCV.

„Sunt oameni, oameni de seamă, cu care dumneavoastră sunteţi contemporani, toţi suntem contemporani, care par a fi prins gustul hârtiilor semnate. Nu mă număr printre ei. (...) Nu am spus că nu voi semna, dar să fac planuri, să schiţez scrisori. Eu cred că nu scrisorile sunt decisive în această privinţă şi cred că acest joc în care văd că intră şi domnul Băsescu e unul neserios. Noi trebuie să rezolvăm problema Schengen sau trebuie să rezolvăm problema MCV, nu trebuie să ne procupăm doar cum dăm vina unii pe alţii, că din cauza celuilalt nu s-a rezolvat“, a spus Antonescu.

De asemenea, el a precizat că între semnatarii documentului ar fi fost inclusiv preşedintele Comisiei Europene şi cel al Consiliului European.

„Eu cred că, aşa cum i-am răspuns premierului atunci când m-a contactat în legătură cu posibilitatea unei scrisori apel - să fie semnată şi de preşedinţi celor două Camere din România, alături de nume ilustre - Barroso, Băsescu, îi iau în ordine alfabetică, van Rompuy - nu am avut nimic împotrivă, pentru că avea nişte valenţe politice documentul. Acum, acest ping-pong cu semnăturile şi cu formatele de scrisori pe care domnul Băsescu îl propune, riscă să nu mai fie serios“, a mai declarat Antonescu.

Liderul PNL a mai fost întrebat dacă scrisoarea propusă era în plan să fie semnată şi de Barroso şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 10 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 12 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 7 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 6 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 11 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 13 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°