* costurile lucrării ajung la 16.417.397 lei, din care doar 265.000 de lei vor fi suportaţi de la bugetul local * 13.239.946 lei este valoare ce face obiectul finanţării nerambursabile * cheltuielile legate de proiect sunt incluse în bugetul pe 2013
Reabilitarea ambulatoriului de la Spitalul de Psihiatrie "Sfântul Pantelimon" din Brăila revine pe lista de priorităţi a oficialităţilor locale. Teoretic, proiectul în valoare de 16 milioane lei, finanţat prin Programul Operaţional Regional, ar trebui să înceapă în perioada imediat următoare, şi asta pentru că, deja, consilierii municipali au aprobat ca sumele necesare pentru implementarea proiectului să fie cuprinse în bugetul local pe 2013.
Astfel, aproximativ 265.000 de lei din bugetul local vor fi folosiţi pentru plata cofinanţării în cadrul proiectului de reabilitare, modernizare şi dotarea ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Psihiatrie, care are o valoare totală de 16.417.397 de lei. Conform documentaţiei de proiect, din această sumă se scad cheltuielilor eligibile care fac obiectul finanţării nerambursabile, în valoare de 13.239.946 lei.
Construcţia care face obiectul amenajării ambulatoriului este amplasată în incinta spitalului şi are o suprafaţă de 886 mp, iar suprafaţa reabilitată va fi de 471 mp. Lucrările de bază ce se vor executa în cadrul proiectului sunt: lucrări de arhitectură la parter în corpurile A şi B şi în podul mansardat existent, lucrări de structură în corp A şi B, lucrări de instalaţii electrice, sanitare, termice, climatizare şi dotări cu echipament medical şi mobilier specific. Printre noile achiziţii ale spitalului se va regăsi aparatură de ultimă generaţie precum RMN, ecograf Doppler color, aparat EKG şi un incubator. Prin implementarea acestui proiect să urmăreşte depistarea din timp a bolilor psihice şi scăderea numărului de pacienţi redire