Generalul (r) Ovidiu Soare, fost şef al Inspectoratului pentru Apărarea Constituţiei şi Securitate Economică SRI, a fost condamnat definitiv de către ICCJ la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru corupţie, iar fostul consilier prezidenţial Cico Dumitrescu a fost achitat.
Aceeaşi pedeapsă a primit-o şi colonelul (r) SRI Gheorghe Dumitrache, care împreună cu generalul (r) Ovidiu Soare şi-a traficat influenţ, pretinzând şi primind de la oameni de afaceri din Prahova sume importante de bani şi bunuri materiale în schimbul protecţiei acordate, atât în domeniul economic, cât şi în domeniul activităţii organelor judiciare, dar şi de justiţie.
În 4 februarie 2013, un complet de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a menţinut sentinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, care a hotărât condamnarea inculpatului Ovidiu Soare - general maior (rezervă), fost şef al Inspectoratului pentru Apărarea Constituţiei şi Securitate Economică, din cadrul Serviciului Român de Informaţii (SRI), la pedeapsa de trei ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de opt ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de: trei infracţiuni de luare de mită, complicitate la infracţiunea de folosire, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect; fals în înscrisuri sub semnătură privată şi omisiunea sesizării organelor judiciare, privind siguranţa naţională a României, în varianta normativă, transmiterea de informaţii cu caracter secret ori confidenţial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal, a informat, miercuri, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
Instanţa supremă i-a interzis lui Ovidiu Soare, timp de doi