Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aquatim ameninţă: “Peste 100 de case din Săcălaz, Recaş şi Ghiroda vor fi debranşate de la reţeaua de apă”

Publicat in Ziua de Vest, miercuri 13 februarie 2013 ·

Clienţii vor plăti o taxă de rebranşare între 90 şi 140 de lei, în funcţie de tipul de contor.

Mai mult de 100 de case din Săcălaz, Recaş şi Ghiroda, din judeţul Timiş, vor fi debranşate de la reţeaua de alimentare, apă potabilă, fiindcă nu şi-au achitat datoriile către Aquatim. În perioada 13-28 februarie, Aquatim derulează o acţiune de recuperare a debitelor restante. “Clienţii care nu au achitat facturile la timp sunt iniţial notificaţi în scris. Dacă facturile nu sunt achitate nici după aceasta va fi sistată alimentarea cu apă”, a subliniat Ilie Vlaicu, directorul Aquatim. Termenul de scadenţă al facturii este de 15 zile de la data emiterii acesteia, după care se plătesc majorări de întârziere. Dacă plata nu a fost achitată în maxim 45 de zile, se poate opri furnizarea apei, ajungându-se până la demontarea contorului de branşament. Reluarea serviciului de alimentare cu apă se face după achitarea la zi a facturilor restante, iar în cazul demontării contorului de branşament, clienţii vor plăti şi o taxă de rebranşare între 90 şi 140 de lei, în funcţie de tipul de contor.

Clienţii vor plăti o taxă de rebranşare între 90 şi 140 de lei, în funcţie de tipul de contor.

Mai mult de 100 de case din Săcălaz, Recaş şi Ghiroda, din judeţul Timiş, vor fi debranşate de la reţeaua de alimentare, apă potabilă, fiindcă nu şi-au achitat datoriile către Aquatim. În perioada 13-28 februarie, Aquatim derulează o acţiune de recuperare a debitelor restante. “Clienţii care nu au achitat facturile la timp sunt iniţial notificaţi în scris. Dacă facturile nu sunt achitate nici după aceasta va fi sistată alimentarea cu apă”, a subliniat Ilie Vlaicu, directorul Aquatim. Termenul de scadenţă al facturii este de 15 zile de la data emiterii acesteia, după care se plătesc majorări de întârziere. Dacă plata nu a fost achitată în maxim 45 de zile, se poate opri furnizarea apei

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un oficial rus a murit în timpul unei întâlniri la Ministerul Transporturilor, după ce ministrul de resort a fost demis de Putin și s-a sinucis

HotNews acum 29 minute
Șeful adjunct al Departamentului de Administrare a Proprietăților din cadrul lui Rosavtodor, Andrei Korneiciuk, a murit în clădirea Ministerului Transporturilor din Rusia, pe strada Staraya Basmannaya din Moscova, relatează Meduza, citând informații

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

Bărbat de 71 de ani, lăsat în libertate după ce a bătut cu sălbăticie un pui de câine și i-a ameninţat cu moartea pe cei care au încercat să apere animalul

HotNews acum 16 minute
Un bărbat de 71 de ani care a agresat grav un pui de câine pe o stradă din Sectorul 5 și a devenit violent față de trecătorii care au încercat să intervină a fost lăsat în libertate de judecători, deși procurorii ceruseră arestarea preventivă a aces

Ilie Bolojan a anunțat ce va conține al doilea pachet de măsuri fiscale

Mediafax acum 19 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, în fața Parlamentului, ce măsuri va include al doilea pachet ce vizează reducerea deficitului bugetar. Printre altele, măsurile urmăresc reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat. Di

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 3 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 5 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

31°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°