Astăzi, de ora 21:00, puteți urmări în direct opera care i-a adus lui Verdi, la nici 30 de ani, recunoaşterea internaţională.
«Despre Nabucco se poate spune, cu adevărat, că a reprezentat începutul carierei mele artistice”, scria Giuseppe Verdi în 1879, într-o notă autobiografică. „Nabucco” era de fapt a treia operă a lui Verdi, dar a fost cea care l-a consacrat.
„Nabucco” a avut premiera în 1842 la Scala din Milano. Până în prezent, celebra operă a autorului italian, interpretată pe cea mai cunoscută scenă a lumii, rămâne un spectacol de excepţie. Cele patru acte ale operei au ca temă centrală dorinţa de libertate a poporului evreu, în timpul robiei sale în Babilon. Actul doi este memorabil pentru celebrul cor „Va pensiero“ ("Zburați, gânduri"), prin care evreii își plâng țara cotropită. Corul a devenit un fel de imn, un adevărat monument artistic național și nu este o coincidență că acesta a fost cântat de mulțime şi la funeraliile compozitorului, în 1901.
Opera este cunoscută şi pentru dificultatea ariei interpretată de personajul feminin, Abigaille. Sopranele Elena Souliotis şi Anita Cerquetti şi-au încheiat cariera la scurt timp după ce au interpretat acest rol. Cîntăreţele Leontyne Price şi Dame Joan Sutherland l-au refuzat. Iar Maria Callas a cântat această arie doar de trei ori în întreaga sa carieră.