Pe data de 5 februarie 2012 d.Hr., adică a.c., pe la ora 19, am fost trezit subit din somn de un telefon. Adică a sunat și m-a trezit, nu m-a bătut pe umăr sau ceva. De ce dormeam la șapte seara nu are importanță, ceea ce contează e ce zicea persoana de la celălalt capăt al fără-firului. Aparent, pe adresa casei părintești de la Tulcea a venit o citație pe numele meu, care mă invită elegant ca peste cîteva zile să mă prezint la Inspectoratul Județean de Poliție din Tulcea, în cauza dosarului penal XXXX/p/2012 în care sînt chemat în calitatea de .... (a.k.a. puncte-puncte sau spațiu necompletat). Instantaneu, această omisiune a calității de martor, inculpat sau orice altceva, combinată cu buimăceala unei treziri bruște, a stîrnit în mine o grămadă de neliniști. Am luat la puricat absolut toate micile măgării făcute, strofocîndu-mi creierul să realizez de ce aș putea fi vinovat. Nimic. A doua zi de dimineață, sun la IJP Tulcea să aflu despre ce e vorba. Firește, ofițerul meu de caz e în concediu și singurul lucru pe care îl pot afla e că ar fi ceva legat de Suceava.
În următoarele cinci zile mi-am analizat fiecare secundă a vieții petrecută în Suceava, fiecare bere băută, fiecare persoană pe care am cunoscut-o, fiecare show de stand-up cu public mai mare de trei persoane, și nimic nu mă făcea pasibil de dosar penal. În afară de o beție ciudată care a avut drept victime o draperie și o priză, eram curat.
Luni dimineață, așadar, mă prezint cu citația în mînă la poarta secției de Poliție și stau la coadă împreună cu cele ce par a fi absolut toate babele violate de pe raza județului Tulcea, fiecare dintre ele cu o plîngere mai minoră decît cealaltă. După cinci minute mă întîlnesc cu ofițerul Alexe, care mă conduce în secție. Încerc să par cît mai nevinovat cu putință. Camera în care intru pare că-i utilată cu decorul rămas după ce s-au terminat filmările
