Profesor universitar şi medic neurolog, membru al mai multor societăţi naţionale, internaţionale şi academii de neurologie, psihiatrie, antropologie, dar şi de literatură, Liviu Pendefunda s-a născut în 1952, la Iaşi – un fel de Florenţă a României prin tradiţiile sale istorice şi marile personalităţi culturale, ştiinţifice şi artistice. A publicat mai mult de 60 de cărţi, cea mai mare parte dintre ele de ştiinţă (25) şi de poezie (20); este şi eseist şi prozator. I-au fost acordate numeroase premii şi recunoaşteri de anvergură naţională şi internaţională, atât de literatură, cât şi de medicină. Îndrăgostit încă din adolescenţă de opera lui Lucian Blaga (1895–1961), a aprofundat şi valorizat gândirea estetică a marelui poet orfic, metafizic, expresionist transilvan. A împărtăşit postulatul acestui filosof al culturii, că există lucruri esenţiale, care, în lumina artei, pot fi percepute mult mai profund decât în cea a ştiinţei. Se spune că apa unor mări e mai străvezie în lumina lunii decât în cea a soarelui. Chiar şi această culegere de poezii, Crucea întrandafirată. Croce della Rosa Rossa (florilegiu român-italian, Iaşi, Editura Contact internaţional, 2012, copertă şi ilustraţii Elleny Pendefunda), face uz de câteva categorii tainice ale inconştientului şi, totodată, pune în operă valori gnoseo­logice, dar şi ale credinţei; o dovedeşte sim­bolistica religioasă creştină, dublată de cea mitologică, ezoterică, astrologică sau alchi­mică, omniprezentă în poezia lui Liviu Pendefunda. Un text emblematic, de fapt o artă poetică este Ars longa: „E aur copilul tău, Mercur/cu soare rătăcit între eclipsele de lună/din lacul plin de sulf şi sare/sub sceptrul lui Saturn//E’nţelep­ciunea cuprinzând în ochi/de vultur şi zbor de pelican/fructele-de-argint, copacul plutitor/în noaptea-n care’nflo­resc trandafirii.//Petale albe/petale roşii/ se-ntrepătrund sub Crucea Sudu