Un barbat de 42 de ani din Borsa, care fusese suspect de infectare cu virusul AH1N1 – acest lucru infirmandu-se, insa, in urma analizelor de laborator - a murit ieri, 12 februarie, la Spitalul Judetean din Baia Mare. Acesta fusese internat in unitatea medicala in urma cu o saptamana, fiind trimis acolo de la Borsa.
Reprezentantii Spitalului Judetean Baia Mare au aratat ca decesul barbatului a survenit ca urmare a insuficientei respiratorii cu care, de altfel, acesta a fost trimis de la spitalul din Borsa, afectiunea acutizandu-se treptat.
Potrivit directorului medical al Spitalului Judetean, Radu Dragos, borseanul a fost adus in cursul saptamanii trecute, miercuri, in urma unei bronho-pneumonii cu evolutie severa cu insuficienta respiratorie. Acesta a explicat ca barbatul incepuse un tratament in Borsa.
Inca de la primirea pacientului in spital, medicii baimareni au realizat ca boala barbatului are un potential evolutiv sever , iar dupa ce a aparut suspiciunea ca barbatul ar putea fi infestat cu virusul AH1N1, acesta a fost transferat intr-un salon special, unde a fost izolat.
Pentru a stabili daca se pune problema infestarii cu virusul AH1N1, inca de la internarea pacientului la Spitalul Judetean au fost luate secretii din mucoasa nazala a barbatului, care au fost trimise la Intitutul Cantacuzino din Bucuresti, rezultatele fiind negative , iar suspiciunile privind virusul AH1N1 implicit infirmate.
In ciuda rezultatului obtinut, reprezentantii Spitalului Judetean nu exclud inca posibilitatea ca barbatul sa fi fost infestat cu acest virus , o concluzie in acest caz urmand sa fie data in urma autopsiei si a rezultatelor de la Institutul Cantacuzino, unde urmeaza sa fie din nou trimise la analize probe bactoriologice din plamanii borseanului.
“Din pacate, evolutia bolii a fost nefavorabila, fenomenu