Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cititorii au făcut peste 146.000 de vizite Bibliotecii ASTRA, anul trecut

Publicat in Rondul de Sibiu, miercuri 13 februarie 2013 ·

Numărul utilizatorilor înscrişi ai bibliotecii ASTRA a ajuns, anul trecut, la 8.257, aceştia făcând 146.675 de vizite la bibliotecă, mai puţine decât în 2011, din cauza perioadelor de inventariere, potrivit cifrelor oferite de reprezentanţii instituţiei de cultură.

Tot anul trecut, au intrat în colecţiile bibliotecii 9.122 de titluri noi, din care 3.975 au fost cărţi noi în valoare de peste 136.000 lei şi 412 titluri de publicaţii periodice, în valoare de aproape 15.000 lei. Potrivit directorului BJA, Silviu Borş, instituţia a cheltuit dublu faţă de 2011 pe achiziţia de cărţi noi.

„Avem o mare realizare ca valoare în achziţia de publicaţii pentru anul ce a trecut. Practic cifra este undeva dublă faţă de 2011. Dacă la începutul anului erau prevăzuţi 45,000 de lei am ajuns la aproape 160.000 de lei fără rectificări de buget. Banii au venit din lucrări care, din varii motive, nu s-au mai putut face şi am redirecţionat fondurile pentru achiziţia de publicaţii”, a declarat, marţi, Silviu Borş.

Totodată, biblioteca a primit, din donaţii, 3.913 de cărţi , în valoare de aproape 32.000 de lei şi 822 de publicaţii periodice, în valoare de peste 4.500 lei. Din volumele donate, peste 500 provin din producţia editorială a Academiei Române.

Biblioteca Judeţeană ASTRA a continuat programul Biblionet prin care s-a dezvoltat o reţea a bibliotecilor publice din judeţ. Anul trecut, alte 13 biblioteci din judeţ au fost incluse în program şi anume: filialele Vasile Aaron, Valea Aurie şi Bâlea ale BJ ASTRA Sibiu, bibliotecile publice din Copşa Mică, Jina, Păuca, Gura Râului, Ocna Sibiului, Orlat, Marpod, Micăsasa, Porumbacu de Sus şi Şeica Mică.

Au fost depuse dosare pentru alte şapte biblioteci publice: Alămor, Loamneş, Şeica Mare, Porumbacu de Jos, Merghindeal, Biertan, Richiş, care urmează să intre în proces de reabilitar

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 7 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 4 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 5 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 7 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 11 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 7 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 8 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°