Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Raportul ANI produce ca efect pierderea mandatului de parlamentar în 45 de zile

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 13 februarie 2013 ·

Parlamentarii îşi vor pierde mandatul dacă nu atacă în instanţă, în 45 de zile, raportul ANI, a declarat, miercuri, premierul Victor Ponta.

'Este o soluţie prin care am scos ce era absolut corect criticabil (n.r. din proiectul de lege privind statutul parlamentarului). Cei care atacau în justiţie puteau să piardă în instanţă şi îşi pierdeau mandatul, cei care nu atacau, nu pierdeau nimic. Am cerut să se pună o sancţiune şi pentru cel care nu atacă. Am pus un termen de 45 de zile. Am văzut şi declaraţia preşedintelui ANI, care spune ca e bună reglementarea. Problema era să nu facem un regim diferit pentru cel care atacă în instanţă şi pentru cel care nu face nimic, zice ca e incompatibil. Cine e declarat incompatibil de ANI ori atacă în instanţă, câştigă sau pierde, ori dacă nu, îşi pierde mandatul în 45 de zile, chiar dacă nu există o hotărâre judecătorească. Raportul ANI produce ca efect pierderea mandatului în 45 de zile', a afirmat Victor Ponta.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat miercuri, după adoptarea modificărilor la Statutul deputatului şi senatorului, că procedurile au fost simplificate, în sensul că parlamentarul aflat în stare de incompatibilitate sau în conflict de interese poate contesta raportul ANI în termen de 45 de zile, iar sesizarea Agenţiei în aceste cazuri va fi transmisă Biroului Permanent al Camerei din care alesul face parte.

''În acest moment, procedura este una foarte simplă, prevăzută într-o lege specială - dacă parlamentului, în 45 de zile, fie că este în conflict de interese, fie că este în stare de incompatibilitate, nu vrea să ia act de raportul ANI, Camera Deputaţilor are alte instrumente astfel încât să nu ne mai facem de ruşine şi să stăm cu câte trei - patru luni de zile sau să nu votăm această procedură. Preşedintele Camerei sau preşedintele de şedinţă este obligat să anunţe în plenul C

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petre Roman, după ce a fost trimis în judecată în dosarul Mineriadei: „Este o prostie totală”

HotNews acum o ora
Fostul premier Petre Roman a declarat miercuri, după ce a aflat că a fost trimis în judecată în dosarul Mineriadei, alături de Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma pentru infracţiuni contra umanităţii, c

Val Kilmer, o viață dedicată artei, marcată de o luptă continuă cu boala. Povestea dramatică a actorului din Top Gun și Batman Forever

Libertatea acum 3 ore
Val Kilmer a fost unul dintre cei mai carismatici actori ai generației sale, fiind cunoscut atât pentru talentul său extraordinar, cât și pentru rolurile iconice din filme ca „Top Gun”, „The Doors” sau „Batman Forever”. Cu o carieră plină de realiză

Medic: Starea salvamontistului atacat de urs este extrem de gravă / Se află în continuare la terapie intensivă, la Spitalul Floreasca

G4Media acum o ora
Starea salvamontistului atacat de urs duminica trecută pe o stradă din Predeal şi care a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti este extrem de gravă, acesta aflându-se în Secţia de Terapie Intensivă intubat şi ventila

Două surori de 4 și 14 ani, dispărute din Sibiu. Au fost emise și mesaje RO-ALERT

Ziare.com acum 29 minute
Poliţiştii caută două surori, cu vârste de 4 şi 14 ani, care au dispărut de acasă, luni, 31 martie, fără a se mai întoarce, fiind emise, miercuri, 2 aprilie, şi mesaje RO-ALERT prin care se face apel la populaţie să ofere informaţii utile, a informa

Moțiunea simplă împotriva lui Cătălin Predoiu, respinsă în plen

Ziua Constanta acum 17 minute
Moțiunea simplă depusă de grupul parlamentar al AUR împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, a fost respinsă miercuri, 02 aprilie 2025, în plenul Camerei Deputaților. Au votat 'pentru' moțiune 138 de deputați, iar 161 au fost 'împotrivă',

Fum gros la Rafinăria Lukoil după o cădere totală de tensiune. Și la Petrobrazi sunt probleme

HotNews acum 2 ore
Funcţionarea rafinăriilor Petrotel Lukoil şi Petrobrazi, din judeţul Prahova, a fost afectată, miercuri dimineaţă de o „cădere totală de tensiune în sistemul naţional de distribuţie energie electrică”, au anunţat oficialii Gărzii de Mediu, potrivit

Bolojan, despre aderarea României la OCDE: Suntem practic la jumătatea acestui proces/ Cred că ceea ce mai avem de făcut poate continua într-un ritm susţinut anul acesta şi anul viitor

News.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar la României, Ilie Bolojan, a afirmat, în legătură cu aderarea României la OCDE, că suntem la jumătatea acestui proces. ”Cred că ceea ce mai avem de făcut poate continua într-un ritm susţinut anul acesta şi anul viitor, în aşa

Israelul anunţă că vrea să ocupe ”zone largi” în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Israelul anunţă miercuri o extindere a operaţiunilor militare cu scopul de a anexa ”zone largi” ale Fâşiei Gaza, unde 15 persoane au fost ucise în atacuri israeliene, potrivit Apărării Civile, la două săptămâni după ce Israelul a încălcat armistiţiu

Nicușor Dan, gata să facă orice pentru a evita o finală prezidențială între Simion și Ponta. Primarul Capitalei ar putea să iasă din cursa electorală

Wall-Street.ro acum o ora
Nicușor Dan, actual primar general al Bucureștiului și candidat independent la alegerile prezidențiale din mai, a declarat că ar fi gata să negocieze cu Crin Antonescu și Elena Lasconi, dar și să iasă complet din cursa electorală pentru a evita scen

Bercea Mondialu, vizat într-un dosar de camătă şi şantaj. Percheziții DIICOT în București și alte două județe

HotNews acum 3 ore
Mai multe percheziții au loc miercuri, în București, dar și în judeţele Olt și Teleormam, într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, camătă şi şantaj, a anunțat DIICOT. Sandu Anghe

Vremea

București
acum

15°
mie.

9°/15°
joi

8°/14°
vin.

9°/13°
sâm.

10°/18°
Iasi
acum

10°
mie.

8°/11°
joi

7°/12°
vin.

9°/17°
sâm.

4°/18°
Constanta
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

7°/12°
vin.

9°/11°
sâm.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

7°/15°
joi

6°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

3°/16°
Timisoara
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

7°/9°
vin.

6°/15°
sâm.

6°/15°