47. Puţini observă că generaţia 2000 ( douămiiştii sau milenariştii) e pe ducă. În creaţie se impune generaţia 2010 ( a miserupiştilor). Îşi face loc opera unei generaţii obosite şi plictisite care, spun reprezentanţii ei, ar fi în armonie cu starea actuală a poporului din care face parte. Miserupismul este prezent în caracter şi personalitate, adoptând ca formă de răspuns indiferenţa.. Alex Mihăileanu , pe subiectiv.ro, consideră că n-ar fi vorba de indiferenţa pură, ci indiferenţa ca atitudine, cea ostentativă, ofensatoare, cea care pe un nemiserupist îl scoate din minţi.
Miserupismul este o formă evoluată a egoismului fiindcă, spune autorul citat „miserupiştii cultivă sfidarea într-o combinaţie numai de ei ştiută cu ipocrizia şi nesimţirea voalată”. Pe www.tpu.ro sunt puse două întrebări: 1. Se consideră că miserupismul este apogeul cultural al cuiva?” 2. „Este o formă de exteriorizare a egoismului?” Răspunsurile sunt toate îndreptate spre egoism ( „doar o formă de exteriorizare a egoismului”, „instinctul de autoconservare sau egoism ne face să ni se rupă de ceilalţi” etc.).
Cineva cu numele de Alin Sipanu , un miserupist probabil, are ca interes primordial preocuparea de a „micţiona idilic pe orice principiu” , în timp ce altcineva crede că va veni cât de curând vremea când România se va numi Republica Miserupia.
Un miserupist va atinge starea de geniu atunci când va ajunge la ATARAXIE STOICĂ ( = « detaşare totală » ) şi din această perspectivă am citit zilele trecute şi o analiză a capodoperei « Luceafărul ».
Trebuie să recunosc cinstit că îmi place poezia miserupistă ( vezi şi botoşănenii Bogdan Federeac, Andrei Alecsa sau Ioana Miron) şi vin, deocamdată, cu trei puncte de vedere personale: 1. conceptul e periculos pentru ei înşişi tocmai prin caracterul său atitudinal; 2. dacă nu-şi vor trata cu ser
