În urmă cu o lună scriam despre tergiversarea procedurilor de eliberare a lui Adrian Năstase, neînțelegând înverșunarea unora. Am hotărât să reiau editorialul ca răspuns la unele comentarii stupide pe tema eliberării condiționate:

"Ştiu că ating un subiect sensibil, ce va isca reacţii adverse, mai ales din partea cititorilor noştri, dar asta nu m-a împiedicat vreodată să spun ceea ce cred cu adevărat.

Am văzut de nenumărate ori cum merge Justiţia română pentru a nu semnala nedreptatea ce i se face fostului premier. Nu ştiu dacă judecătorul care a respins cererea de preschimbare a termenului de judecare a cererii de eliberare condiţionată a fost influenţat de mass-media sau i-a fost frică de eventuale atacuri politice, dar ştiu că prin decizia sa a comis o nedreptate. Unui om care poate fi catalogat de semenii lui în fel şi chip, dar care are dreptul la o judecată corectă şi nepărtinitoare. Iar Adrian Năstase pare să nu aibă parte de un asemenea tratament nici acum, când a trecut prin cea mai grea pedeapsă care poate fi aplicată unui intelectual: lipsirea de privilegiul libertăţii.

Adrian Năstase nu a vrut să se ducă la puşcărie. Nu a crezut că va fi condamnat şi şi-a strigat nevinovăţia în toate felurile posibile, nu a fugit din ţară, aşa cum au făcut nenumăraţi alţi. Iar atunci când a fost condamnat a ales calea eternităţii, preferând să dea socoteală în altă parte decât jurnaliştilor adunaţi în faţa porţii şi milioanelor de oameni strânşi în faţa televizorului. A vrut să aibă o ieşire definitivă şi demnă în locul unui spectacol otevizat. Nu i-a reuşit, iar pentru acest lucru trebuie să-i mulţumească lui Dumnezeu şi poliţistului care i-a dat peste mână.

Intrat la Jilava a continuat să se comporte ca un om normal, cu articole pe blog, cu povestirea unor întâmplări din penitenciar, cu felicitări adresate prietenilor cu ocazia zilelor de naşt