Era 26 aprilie 1986, ora 01:23:04, când inginerii fostei centrale nucleare sovietice au decis să profite de oprirea programată a unuia dintre reactoarele centralei de la Cernobîl pentru a face un test de securitate. După câteva zeci de secunde, în reactorul numărul 4 se produc două explozii, urmate de incendii puternice, din cauza creşterii bruşte a presiunii în reactor.
La ora "01:24: explozii puternice. Tijele sistemului de gestiune şi protecţie s-au oprit", scrie unul dintre inginerii centralei în jurnalul său, citat de AFP. Miezul reactorului sovietic de tip RBMK este distrus şi un nor puternic radioactiv se ridică spre cer. O parte acoperă zonele din jurul centralei, dar rafalele de vânt duc elementele radioactive spre alte regiuni din Ucraina şi din fosta URSS, dar şi spre Europa Occidentală. Dar toate acestea şi multe altele s-au aflat cu aproape două zile mai târziu, când alerta a fost dată de Suedia, deasupra căreia ajunsese norul radioactiv de la Cernobîl.
Fostele autorităţi sovietice au încercat, până la inconştienţă, să păstreze cât mai mult tăcerea despre tot ceea ce se întâmplase. Merseseră până într-acolo încât au pus în pericol populaţia ţării. De pildă, orăşelul Pripiat, din apropierea centralei, locuit atunci de aproximativ 48.000 de persoane, a fost evacuat abia după două zile de la producerea catastrofei.
Agenţia oficială de presă TASS informa, numai în cinci fraze, după ce Suedia dăduse alarma, că este vorba doar despre un "accident", ascunzând adevărata amploare a catastrofei. Aceasta era cunoscută însă numai în mediile apropiate liderilor sovietici. Încăpăţânarea lor de a nu spune adevărul nici după ce îl aflase toată lumea a fost împinsă până la cinism şi inconştienţă.
Astfel, de 1 Mai, sărbătoarea comunistă, fostul preşedinte sovietic Mihail Gorbaciov ordonă din "cochilia"