Frunzele de dafin. Nu cu mult înaintea nunţii, ea a plecat de acasă din cauza unor frunze de dafin. Părinţii lui erau la ei în vizită. Mama viitorului ei soţ a vrut să îi dea o mînă de ajutor în bucătărie şi, pe cînd ciorba era aproape gata, a adăugat nişte frunze de dafin în fiertura din oală. Viitoarea doamnă X a luat foc. Paharul ei a dat pe dinafară cu două-trei frunze de dafin aruncate cu scopul de a da gust mîncării. Jignită în gospodărăşenia ei, viitoarea (pe atunci, astăzi actuala) doamna X şi-a spus răspicat năduful: în casa ei şi pentru viitorul (pe atunci, astăzi actualul) ei soţ, nu îi spune nimeni ce şi cum să gătească, nu se interpune nimeni între ea, aragaz şi oalele de pe el şi nimeni nu îi aruncă în nici o fiertură foi de dafin. Ieşi trăgînd uşa după ea. Părinţii şi viitorul (pe atunci, astăzi actualul) ei soţ îşi reveniră din muţenie, cînd tatăl îi rosti fiului îndemnul: „Du-te după ea!“ A mers. A adus-o. Doamna X se ocupă cu de-ale picturii, domnul X cu de-ale web-design-ului.

„A fost bun, dar să nu mai faci!“ Cînd s-a măritat la 24 de ani era deja considerată că fiind bătrînă. Celelalte tinere femei de vîrsta ei erau deja la al doilea copil. Doamna D. nu ştia să facă mare lucru prin bucătărie sau prin casă. I-a mărturisit soţului ei acest fapt de cînd a cerut-o. „Nu-i nimic, te înveţi!“ fu răspunsul lui. Doamna D. şi-a cumpărat o carte de bucate şi în fiecare zi, după ce venea de la serviciu, îi pregătea domnului D. o încercare culinară. Domnul D. era al patrulea din nouă fraţi. Mînca orice îi era gătit şi pus în faţă, atîta timp cît era cald. Verdictul venea de îndată ce farfuria se golea. „A fost bun!“ sau „A fost bun, dar să nu mai faci!“ Slăbiciunea lui erau prăjiturile. Nici nu apucau să fie scoase din cuptor şi să se ducă la Domnul, că devora tava. Dacă mai dorea şi altcineva prăjitură, copiii de exemplu, doamna D. n-avea decît să