Liceenii Colegiului Economic au ocazia să afle cât mai multe amănunte legate de câteva profesii care s-ar putea să îi tenteze după absolvire.
Mai exact, elevii buzoieni se vor întâlni astăzi chiar cu practicanţii unor profesii precum: funcţionar bancar, jurnalist, agent economic, avocat, poliţist etc.
Întâlnirea are loc în cadrul proiectului „Biblioteca Vie”, un proiect în care cărţile sunt reprezentantele diferitelor profesii, iar cititorii sunt elevii.
„Ce este o Bibliotecă Vie? Conceptul a apărut în Danemarca şi poartă numele de Human Library şi a fost
Activitatea de astăzi se constituie totodată ca un exemplu de bună practică pentru zece profesori din Galaţi, Bacău, Paşcani, Botoşani, Iaşi ce se află în vizită la Colegiul Economic în cadrul proiectului POSDRU „Îmbunătăţirea calităţii educaţiei şi formării profesionale prin reţele parteneriale”.

„Ce este o Bi