Ocupat în ultima vreme cu războiul cărnii de cal sau cu vizitele în străinătate, premierul Victor Ponta reuşeşte săptămâna viitoare să ajungă şi pe meleagurile din colegiul său, la Târgu Jiu fiind aşteptaţi şi mai mulţi miniştri din actualul cabinet, aşa cum se întâmpla la sfârşitul anului trecut în campania electorală. De altfel, din decembrie prim-ministrul nu a mai ajuns prin colegiul său, acum el fiind aşteptat pentru a participa la manifestările organizate cu ocazia zilei de naştere a lui Constantin Brâncuşi. Autorităţile locale organizează un simpozion pe această temă în Sala Maură a Prefecturii, ocazie cu care au lansat invitaţii de la premier în jos, Ponta confirmând participarea, el fiind primul dintre invitaţi care va lua cuvântul la manifestările respective.
Ministrul de Externe Titus Corlăţeanu, Ministrul Culturii Daniel Barbu, Ministrul delegat pentru învăţământ superior Mihnea Costoiu, precum şi Andrei Marga, în calitate de preşedinte al Institutului Cultural Român şi senatorul Ecaterina Andronescu figurează şi ei pe lista celor care vor lua cuvântul la simpozionul dedicat naşterii lui Brâncuşi. Mitropolitul Olteniei – IPS Irineu va fi şi el prezent la Târgu Jiu, alături de o serie de brâncuşiologi, membri ai unor facultăţi de prestigiu de la Bucureşti şi Chişinău, dar şi de la universitatea care-i poartă numele marelui maestru.
Conferinţa Internaţională „Brâncuşi – Gorjeanul Universal” se desfăşoară la Târgu Jiu în perioada 18-20 februarie, participanţii având în program vizite la operele realizate de artist în parcurile din oraş, dar şi la casa natală a acestuia de la Hobiţa.
Ocupat în ultima vreme cu războiul cărnii de cal sau cu vizitele în străinătate, premierul Victor Ponta reuşeşte săptămâna viitoare să ajungă şi pe meleagurile din colegiul său, la Târgu Jiu fiind aşteptaţi şi mai mulţi miniştri din actualul cabinet, aşa cum