Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţul trădării din orgoliu

Publicat in Ziar Dambovita, vineri 15 februarie 2013 ·

Până la alegerile prezidenţiale din 2014 mai este destul timp. Cu toate acestea, tensiunile politice sunt destul de mari, atât în interiorul PDL-ului, cât şi-n PNL. Brusc, în rândul liberalilor a apărut un curent de opinie prin care este contestată capacitatea lui Crin Antonescu de a reuşi să devină preşedintele României. încă de la jumătatea lunii ianuarie, Tăriceanu era, indirect, curtat de cei care se separaseră de curentul politic democrat-liberal, Mihai Răzvan Ungureanu scriind pe Facebook: “(…) Sunt surprins de ceea ce spune Crin Antonescu, a cărui atitudine antieuropeană şi profund antidemocratică în cadrul propriului partid face ca oameni cu experienţa politică remarcabilă, cum sunt Călin Popescu Tăriceanu sau Andrei Chiliman, vechi liberali, să se simtă umiliţi. Eu cred că nu aceştia ar trebui să se simtă umiliţi. Umiliţi ar trebui să se simtă toţi membrii Partidului Naţional Liberal în momentul în care au un asemenea şef. Dacă la un moment dat lideri de marcă ai PNL găsesc de cuviinţă să se separe de ceea ce înseamnă Crin Antonescu, pot găsi un limbaj comun, de dreapta, cu un partid din actuala opoziţie, care poate să fie Forţa Civică”.

Fără scrupule

Dar ce reprezintă partidul Forţa Civică pe scena politică internă? Deocamdată o încercare de-a surclasa PDL-ul şi o tentativă de-a eroda, în timp, USL-ul, fiind o expresie a jocurilor politice practicate de cei nemulţumiţi că nu au dobândit cât de cât puterea de decizie în fostele lor partide de unde au plecat. De fapt, Forţa Civică este fostul Partid Creştin, fondat în 2004 de Viorel Lis, după ce a demisionat din PNŢ-CD, formaţiune politică ce-l ajutase să devină primar al Capitalei în timpul mandatului Ciorbea. în 2007, Viorel Lis este debarcat de Adrian Iuraşcu, ce devine preşedintele Partidului Creştin, care din 2008 se transformă în Forţa Civică. Pentru cine nu ştie, Adrian Iuraşcu a fost, într

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 6 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 3 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 6 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 13 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 6 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 5 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 8 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 11 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°