Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi au declarat că dr. Călin Doboş, medicul care a operat-o pe femeia care a murit în urma unei intervenţii de liposucţie avea competeţie pentru intervenţiile chirurgicale maxilo-faciale, nu şi pentru chirurgia estetică.
Mai mult, clinica privată Hyperion din Galaţi, unde pacienta a fost operată, iar la trei zile după intervenţie a ajuns în stare gravă la spital, decedând ulterior, este închisă de la declanşarea scandalului, poarta curţii fiind încuiată cu lacăt, potrivit corespondentului Mediafax.
Mai mult, la clinica unde femeia a fost operată nu sunt anunţuri legate de un program de lucru, şi nici un termen la care unitatea ar urma să fie redeschisă, poarta curţii fiind închisă cu lacăt.
De asemenea, medicul Călin Doboş, despre care rudele femeii decedate afirmă că ar fi cel care a făcut operaţia de liposucţie, nu a putut fi contactat de la declanşarea acestui scandal, la numărul său de telefon răspunzând o femeie care a susţinut că apreciază interesul jurnaliştilor pentru a obţine un punct de vedere în cazul pacientei decedate şi că medicul îi va contacta atunci când va decide să facă lucrul acesta.
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi spun că, potrivit documentelor instituţiei, medicul Călin Doboş nu avea competenţe necesare pentru a face intervenţii de chirurgie plastică, ci doar intervenţii chirurgicale maxilo-faciale.
"Din documentele noastre, la clinica respectivă dr. Călin Doboş are competenţe pentru intervenţii chirurgicale maxilo-faciale, nu şi pentru chirurgie estetică. Pentru intervenţii de chirurgie plastică este înregistrat doctorul Lucescu Cristian", a declarat directorul DSP Galaţi, dr. Valentin Boldea, precizând însă că aceste documente nu au mai fost actualizate din 2010, deşi orice clinică sau cabinet are obligaţia să comunice orice modificare