Un cititor ne povesteşte cum s-a decurcat familia sa de chiaburi în perioada stalinismului. Istoria sa poate inspira un fi lm sau o carte.

Sursa: DINU LAZĂR

Ioan Pecheanu: „Undeva în Moldova în comuna Roşieşti, judeţul Vaslui, locul unde m-am născut acum 67 ani, bunicii din partea tatălui şi ai mamei, tatăl meu şi fratele lui (unchiu) au fost declaraţi toţi chiaburi (duşmani de clasă). Aceşti duşmani ai poporului trebuia distruşi împreună cu famiilile lor. În aceea perioadă tulbure aveam între 7-9 ani.

Tata a constatat că surdul stătea permanent cu gura deschisă

Tatăl meu avea cca. 29/30 ani, iar fratele lui cca 27/28 ani. Ambii erau în putere şi foarte harnici. Tatăl meu lucra pământul, cele cca. 10 ha pe care le deţinea în proprietate. Fratele lui (unchiul) avea pământ, dar se ocupa mai mult cu creşterea oilor. Ambii erau conştiincioşi şi îşi plăteau cotele, deşi acestea erau înrobitoare. Dacă bolşevicii locali (bestii cu chip de om) au văzut că nu-i pot distruge prin aceste cote, împreună şi de acord cu organele bolşevice superioare au hotărât să-i concentreze. Asta era singura şi cea mai rapidă şi sigură cale de a-i distruge complet şi definitiv.

După câteva zile de gândire şi analiză salvarea a venit tot de la tatăl meu care i –a spus unchiului: „Gică numai tu ne poţi salva familiile”. Dar cum, întreabă el curios. Trebuie să spunem şi să demonstrăm că, cioban fiind, ai dormit afară la oi şi în timp, după armată, ai surzit. Tata îi spunea permanent: „Să ştii că aparatura cu care să te controleze la cap nu există (şi aşa era nu există astfel de aparatura sofisticată).Tot el spunea: „Dar trebuie să ne pregătim foarte bine că dacă ne descoperă aceşti nemernici (neoameni) puşcărie grea ne aşteaptă pe amândoi”.

Unchiul a fost de acord să se sacrifice. Şi au început pregătirile (zi şi noapte). Unchiul trebuia să fie şi el convins,