Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova s-a gândit să dea o notă turistică cimitirelor Sineasca şi Ungureni. Această unitate din subordinea Primăriei Craiova doreşte să facă hărţi ale acestor cimitire, pe care să le pună la dispoziţia celor interesaţi să viziteze mormintele unor personalităţi îngropate aici. "Ne dorim ca la Sineasca şi la Ungureni să punem o hartă a cimitirului, pe care să fie identificate mormintele personalităţilor reprezentative ale oraşului. Este o idee pe care am copiat-o şi noi de la francezi. Astfel de hărţi le vom amplasa, probabil, în următoarele două săptămâni. Craiovenii interesaţi pot să afle şi să vadă cu ochii lor unde este cavoul lui Eusebiu Carada, locul de veci al fotbalistului Ion Oblemenco sau ale altor personalităţi ale oraşului. Este un demers prin care se aduce în atenţia publicului cu 'bijuterii' arhitectonice care se găsesc în cimitirele noastre, dar sunt insuficient exploatate", a explicat directorul RAADPFL Craiova, Radu Preda.
Conducerea acestei regii municipale consideră că investiţia se justifică, în condiţiile în care cheltuielile nu vor depăşi câteva sute de lei. "Eu sper că această hartă nu va fi un ghid pentru hoţi, ci, mai curând, un ghid pentru paznicii care trebuie să păzească aceste monumente funerare, ce vor fi în curând supravegheate şi prin intermediul unui sistem video cu circuit închis", a menţionat directorul Preda.
Printre mormintele care ar putea fi localizate pe aceste hărţi sunt cele ale unor boieri din familiile Sinescu sau Vorvoreanu, al cântăreţei Doina Badea ori al comentatorului sportiv Sebastian Domozină.
Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova s-a gândit să dea o notă turistică cimitirelor Sineasca şi Ungureni. Această unitate din subordinea Primăriei Craiova doreşte să facă hărţi