Poate unii dintre noi se mai întreabă ce s-a întâmplat cu tuburile electronice. Ne amintim de ele ca elemente cheie ale radioreceptoarelor, televizoarelor şi ale calculatoarelor electronice de acum nu mulţi ani.

Era prin anii 1970 şi încă şi 1980 când alergam încă după câte o triodă sau pentodă care se arsese şi ne făcea televizorul sau aparatul de radio indisponibil. Ne amintim poate de magazinul ”de la coloane” de pe strada Academiei de lângă universitate. Acolo găseai tubul, cel mai des doar dacă veneai de mai multe ori. Apoi vizitele la magazine pentru tuburi electronice treptat s-au rărit…

Apariţia

Tubul electronic cu vid a apărut la sfârşitul secolului XIX şi a produs o revoluţie în electronică. Introducerea unor electrozi într-un tub vidat (Thomas Edison a avut un rol important şi aici) a creat posibilitatea construirii a ceea ce electroniştii au denumit diode, triode, tetrode, pentode, etc., după numărul de electrozi. Acestea au avut toate cu rol important în dezvoltarea radioului, televiziunii, comunicaţiilor, nu în ultimul rând pentru că au permis crearea de amplificatoare şi astfel folosirea undelor electromagnetice de puteri foarte mici. Apoi au fost create relee electronice cu tuburi, un prim pas spre calculatoarele electronice.

Un tub electronic disipa însă căldură şi chiar dacă puterea consumată era relativ mică de la 5 mW la 8 W, ea devenea semnificativă, de exemplu, pentru calculatoarele electronice care foloseau mii de tuburi şi aveau nevoie de surse de alimentare de zeci de KW. Fiabilitatea tuburilor a fost remarcabilă faţă de releele electromecanice pe care le-au înlocuit în anumite echipamente. Dar, ieşirea lor din uz era frecventă şi cei mai în vârstă îşi amintesc de goana după găsirea unui tub nou amintită mai sus.

Folosirea tuburilor electronice a însemnat şi naşterea domeniului digital, o combinaţie de două tubur