Alianța Pacienților Cronici din România a lansat o amplă campanie de testare gratuită pentru depistarea hepatitei C.
Campania, desfășurată sub sloganul “Hepatita C nu doare. Doar ucide”, are ca parteneri Institutul Național de Boli Infecțioase “Matei Balș” și 70 de laboratoare de analize din țară. În Roman, cei interesați de astfel de teste gratuite pot apela la laboratorul de analize Medical Test, de pe strada Cuza Vodă, telefon 0233 741.424. Programul pentru testări gratuie este de luni, până vineri, între orele 7-10, iar sâmbăta între orele 7-9. Dacă pentru hepatita B există vaccin, pentru hepatita virală C singura modalitate de depistare din timp o reprezintă testarea. Boala are o evoluție lentă, dar gravă, iar depistarea ei reduce riscul apariției cirozei și cancerului de ficat. Testările se adresează persoanelor care au până la vârsta de 65 de ani.