Din nou… in ultimii 12-13 ani, cel putin o data pe an citesc in ziare cat castig… Aflu si date din contractul meu… Fabulatii! Si daca tot a venit vorba. Nu dau doi bani pe contracte scrise, cei care ma cunosc, stiu asta. Cred in stransul mainii si nu in stampile si semnaturi, asa ca nu am contracte semnate pe ani de zile, dupa cum citesc, am doar strangeri de mana, mai puternice decat exclusivitatile si stampilele. Asa am functionat mereu. Contractele sunt doar pentru contabili! Cand am prezentat Mamaia prima data, la TVR, Titus Munteanu m-a intrebat daca vin si am raspuns: da. Vin. Atat. Si m-am dus. Fara stampile in avans. Posibil sa fiu singurul prezentator fara stampile si contracte indosariate. La mine in Timisoara, asta se numeste “ein mann, ein wort”! – un om, un cuvant…
Nu sunt un cititor de tabloide, dar tin mortis sa remarc excelentul demers jurnalistic al unui site tabloid, cancan.ro… Probabil o premiera! In Romania toate televiziunile traiesc din “imediat”, “in curand”, totul e la viitorul imediat. Exista un tip de jurnalism numit ” follow-up ” care arata continuarea unor cazuri dezbatute candva, gen total ignorat in Romania…
Cu sase ani in urma, in 8 martie 2007, o femeie a murit strivita de un lift intr-un spital din Romania. Femeia era mama unei fetite internata acolo si sotul ei, tatal fetitei, a ajuns la spital, in vizita, chiar in momentul tragediei. Au trecut sase ani si nimeni nu mai tine minte cazul care a tinut paginile ziarelor la vremea respectiva… Fetita, Nicoleta are deja sase anisori si e crescuta de tata…
O famile distrusa…
Follow-up journalism e un gen inexistent in Romania… in diferite discutii am descoperit ca “ilustrii” colegi de breasla habar n-au ca el exista… Un articol de follow-up, primul pe care l-am vazut dupa multa vreme este cel despre acest caz, publicat de cancan.ro…
Din nou… in ult
