Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrările de reabilitare la Liceul “Petru Cercel” din Târgovişte sunt în grafic

Publicat in Ziar Dambovita, vineri 15 februarie 2013 ·

O incursiune rapidă la Liceul “Petru Cercel” din Târgovişte, făcută ieri de primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, a relevat faptul că lucrările de reabilitare cu fonduri europene desfăşurate aici sunt finalizate în proporţie de 60%.

“La o primă vedere, şi sunt sigur că nu numai la o primă vedere, lucrările sunt în grafic şi, din câte am înţeles de la constructor, sunt chiar puţin înaintate, astfel încât nu o să avem nici un fel de problemă cu termenul de execuţie”, a declarat Gabriel Boriga.

“Lucrările sunt de calitate, însă vom face tot ceea ce este posibil ca, până la finalizare, acestea să se desfăşoare conform proiectului. Vom avea aici o sală de sport nouă, modernă şi mă bucur să vedem aici pentru prima dată în Târgovişte, dar nu pentru ultima dată, o soluţie modernă pentru acoperiş, cu arce lamelare, ceea ce practic de câţiva ani buni se poartă în toată Europa. Soluţia tehnică a fost prevăzută în proiect pe ultima sută de metri. Sper să nu fie ultima sală unde se va folosi acest sistem modern. De asemenea, aţi văzut corpul nou care s-a extins, sălile de clasă care se află undeva la 60% terminate, urmând să se mai lucreze doar la podele şi lambriuri.

Consider că lucrurile stau bine, lucrările sunt avansate şi ne aşteptăm, împreună cu direcţiunea şcolii, cu proiectantul, cu executantul, cu echipa de implementare a proiectului de la Primăria Târgovişte, să ducem lucrarea la bun sfârşit în termenul stabilit. Cu siguranţă pot să vă spun că, la 15 septembrie, elevii de la “Petru Cercel” vor veni într-un corp de clădire refăcut total şi într-o sală de sport nou-nouţă”, a mai precizat edilul Târgoviştei. O incursiune rapidă la Liceul “Petru Cercel” din Târgovişte, făcută ieri de primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, a relevat faptul că lucrările de reabilitare cu fonduri europene desfăşurate aici sunt finalizate în proporţie de

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum o ora
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 2 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum 38 minute
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum 57 minute
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 2 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum o ora
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum 2 ore
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum 2 ore
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°