Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gaşcă de traficanţi de droguri din Caracal, desfiinţată de poliţişti în plină stradă

Publicat in Adevarul, joi 14 februarie 2013 ·

O grupare mafiotă specializată în traficul cu droguri, ce îşi avea originile în oraşul Caracal, judeţul Olt, a fost desfiinţată - miercuri, de către autorităţi. Probele adunate de poliţişti şi procurori au relevat că reţeaua era foarte bine închegată, acţionând chiar şi pe plan internaţional. Membrii reţelei erau tineri cu vârste cuprinse între 21 şi 28 de ani, care, acum, riscă să ajungă la închisoare pentru o perioadă îndelungată.

Acţiunea ce a scos la iveală substraturile afacerii cu droguri de la Caracal a fost dirijată de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt şi procurorii Biroului Teritorial Olt al DIICOT, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt şi al Poliţiei municipiului Slatina. Din gruparea în cauză făceau parte cinci persoane cu vârste cuprinse între 21 şi 28 de ani, toţi originari din municipiul Caracal.

Potrivit informaţiilor furnizate de către comisarul-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al IPJ Olt, informaţiile colectate în timp de către autorităţi au scos la iveală faptul că drogurile erau introduse în ţară şi depozitate apoi temporar pe raza municipiului Sibiu. După aceea, acestea erau distribuite la diverşi clienţi de pe teritoriul întregii ţări.

“La data de 13 februarie, cei cinci membri ai grupării au fost prinşi în flagrant în timp ce încercau să comercializeze, pe raza municipiului Caracal, aproximativ 125 grame muguri de cannabis contra sumei de 8.000 de lei. În cursul aceleiaşi zile au fost efectuate patru percheziţii domiciliare la locuinţele suspecţilor, în urma cărora au fost găsite şi confiscate aproximativ 300 grame de muguri de cannabis”, a afirmat comisar-şef Claudia Radu.

Din rechizitoriul întocmit de autorităţi reiese că banda infracţională acţiona pe scară largă, respectiv pe ruta Maroc – Franţa – România.

Cei cinci suspecţi au fost reţinuţi miercuri – 13 febr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 7 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 5 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 5 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°