Producătorii vor putea vinde în pieţe doar cu un card de acces şi vor fi nevoiţi să noteze fiecare legătură de pătrunjel vândută, fiind nevoiţi să plătească taxe şi impozite. Cel puţin aşa prevede un proiect de ordonanţă de Guvern cu privire la reglementările pentru produsele agricole, întocmit după ce Ministerul Agriculturii a depistat că activităţile comerciale cu produse din sectorul agricol generează evaziune fiscală, dar şi concurenţă neloială între comercianţi şi produsele autohtone şi străine. Acestea sunt câteva din motivele care au stat la baza emiterii ordonanţei.
Ceva concret cu privire la aplicarea ordonanţei nu ştie nimeni, însă comercianţii din pieţele din Târgu Mureş consideră că această măsură este aberantă, în condiţiile în care produsele din străinătate se vând mai bine decât cele autohtone iar câştigul înregistrat într-o zi de vânzare de abia depăşeşte cheltuielile de zi cu zi.
"Plătesc vamă, plătesc benzină, parcarea, cântarul şi 50 de lei s-au dus. Atunci vă daţi seama, daca fac 150 de lei cât ramâne - 100 de lei Aşa e …Tot anul să lucri ca prostul, ca animalul, alţii chiulesc şi trăiesc mai bine decât noi. Şi aşa lasă să aduce din alte ţări, noi care producem în ţară, nu mai are niciun rost să producem că aduce din străinătate. Dacă pune impozit pe venit atunci să cumpere statul şi să vândă mai departe statul", a declarat Kovacs Janos, unul din agricultorii prezenţi azi în piaţă.
Astfel, producătorii trebuie să se prezinte la administraţiile fiscale de care aparţin pentru a se întregistra ca plătitor de taxe şi impozite, iar carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol se elibereaza solicitantilor de catre primarii.
Concret, vanzarea produselor obtinute de producatori se va face pe baza cardului de acces in piete, insotit de certificatul de producator si de fila din carnetul de comercializare a produselor din