Am observat la bătrânii din jurul meu, la cei pe care îi văd la televizor ori la cei cărora le citesc anumite texte în presă că sunt preocupaţi de două lucruri: patriotismul şi credinţa în Dumnezeu. Lucruri frumoase. Totuşi, ei vor să arate cu ostentaţie cât sunt de patrioţi şi de credincioşi. Dar sunt mai degrabă precipitaţi şi buimaci, de parcă cineva i-a trezit din somn şi i-a luat la întrebări: eşti patriot?, eşti credincios?

Eliberaţi de munca de zi cu zi, aceşti oameni par să fi descoperit sensul existenţei: dragostea de România. ţin să fie prezenţi la urnele de votare pentru a-şi face datoria de cetăţeni, de buni români, şi votează en-gros pentru „viitorul României”. Asta este explicaţia oficială, declarată papagaliceşte. În realitate, patrioţii votează cu cei care le promit că vor avea grijă de pensionari, de bătrâni, de categoriile defavorizate, cu politicienii care îi amăgesc cu creşterea pensiilor şi cu o listă confortabilă de medicamente. Vrăjeli! Votul bătrânilor nu este nicidecum pentru „viitorul ţării”, ci unul strict de interes personal, egoist, care ţine de pâine, de zahăr şi de ulei...

Îi aud vorbind cu mânie (şi cu stomacul gol) despre România noastră, ţară bogată şi frumoasă, care a fost jefuită de străini, nişte borfaşi, de aceea o ducem atât de prost. Uniunea Europeană şi NATO sunt pentru ei nişte „agresori” care şi-au bătut joc de noi, care ne asupresc, care „se amestecă în treburile interne”, care ne-au furat demnitatea de români. Cartea naţionalistă este strânsă în braţe. Naţionalismul e scut şi spadă. Dar e şi o pâine bună de mâncat. Amintirile personale sunt invocate ca exemple pozitive: Ceauşescu a făcut, a dres, a fost bun... Nu-i interesează ce se întâmplă în alt colţ de lume. Ce nu-i românesc poate să piară!

După o viaţă întreagă de «pus bine» cu şefii, iată că a venit vremea bătrânilor să se pună bine şi