Concurentul de origine portugheză de la ediţia din toamnă a emisiunii Vocea României, Ricardo Caria, stabilit de mai mulţi ani în ţara noastră, a început un turneu naţional care ajunge şi la Pecica.
Fostul concurent al Loredanei a decis să străbată ţara pentru a veni în sprijinul unor familii sau persoane aflate într-o situaţie dificilă în cadrul turneului denumit „Cântându-mi visul”.
Primele două concerte au avut loc în 18 şi 25 ianuarie în Sala Mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, banii colectaţi fiind donaţi pentru echiparea cu mobilier a Asociaţiei Nevăzătorilor din România – Filiala Arad şi sprijinirea unei familii de nevăzători din Arad care are nevoie de îngrijiri medicale urgente.
Înainte de a merge mai departe, la Timişoara, în 9 martie, Ricardo se opreşte şi la Pecica unde va susţine un concert cu sprijinul Primăriei Oraşului Pecica şi al Consiliului Local.
Ca de fiecare dată, cântăreţul vine însoţit de câţiva prieteni artişti, pentru a face atmosferă.
Artistul a fost impresionat de publicul pecican cu ocazia Praznicului de Pită Nouă de anul trecut, când a cântat şi el şi a vrut să se întoarcă aici.
În cadrul spectacolului din Pecica din data de 2 martie (sâmbătă), vor urca pe scenă membrii Cenaclului Lucian Emandi al Casei de Cultură şi Ansamblul Păstrătorii Tradiţiei.
Potrivit organizatorilor, vor veni în oraşul nostru şi artişti surpriză, pe care publicul îi va putea vedea dacă cumpără biletul contra unei sume modice. Banii strânşi din vânzarea de bilete vor fi oferiţi pentru familii nevoiaşe din Pecica, identificaţi cu sprijinul administraţiei locale.
Concurentul de origine portugheză de la ediţia din toamnă a emisiunii Vocea României, Ricardo Caria, stabilit de mai mulţi ani în ţara noastră, a început un turneu naţional care ajunge şi la Pecica.
Fostul concurent al Loredanei