O parte a drumului E 79, folosit de majoritatea românilor pentru a ajunge cu maşina în Grecia, va fi închids în această vară, chiar în zona de frontieră cu Grecia, ca urmare a lucrărilor la cel de-al patrulea transon al autostrăzii Struma.
Autoritatea bulgară ce se ocupă de infrastructura rutieră a avertizat încă de acum participanţii la trafic că, în această vară, vor apărea congestionări ale traficului în zona de sud-vest a ţării, în apropiere de graniţa cu Grecia, ca urmare a lucrărilor la o autostradă, scrie presa bulgară.
Lucrările la cel de-al patrulea tronson al autostrăzii Struma vor afecta traficul între localităţile Strumyani şi Kulata. Acest tronsom va fi închis, începând de săptămâna viitoare. Astfel, traficul pe cea mai imporantă şosea de legătură între Bulgaria şi Grecia, E 79, folosită inclusiv de românii care merg în vacanţă în Grecia cu maşina, va fi deviat, pe un drum ocolitor, prin satele: Mikrevo, Drakata, Valkovo, Struma, Lebnitsa şi Ribnik. Restricţia de trafic va fi ridicată abia la jumătatea lunii septembrie.
Autostrada Struma va face legătura între capitala Bulgariei, Sofia, şi graniţa cu Grecia. Acest al patrulea tronson al autostrăzii va fi finalizat în martie 2014, fiind construit de compania grecească Aktor.
O parte a drumului E 79, folosit de majoritatea românilor pentru a ajunge cu maşina în Grecia, va fi închids în această vară, chiar în zona de frontieră cu Grecia, ca urmare a lucrărilor la cel de-al patrulea transon al autostrăzii Struma.
Autoritatea bulgară ce se ocupă de infrastructura rutieră a avertizat încă de acum participanţii la trafic că, în această vară, vor apărea congestionări ale traficului în zona de sud-vest a ţării, în apropiere de graniţa cu Grecia, ca urmare a lucrărilor la o autostradă, scrie presa bulgară.
Lucrările la cel de-al patrulea tronson al autostrăzii Struma vor af