Preşedintele Traian Băsescu a susţinut că în actualul Guvern sau Parlament nu sunt "ofiţeri acoperiţi” care să fie activi, menţionând că a solicitat în toamna anului trecut verificări din partea serviciilor secrete.
Băsescu a fost întrebat, la B1 Tv, cum vede acuzele reciproce dintre Sorin Roşca Stănescu şi deputatul PSD Sebastian Ghiță, în ceea ce priveşte colaborarea cu serviciile secrete.
Şeful statului a afirmat despre cei doi că sunt "gură spartă" şi a ţinut să precizeze că a solicitat verificări la sfârşitul anului trecut.
"Înainte de validarea parlamentarilor, înainte de prezentarea Guvernului, imediat ce am aflat lista Guvernului, au fost chemaţi şefii ambilor servicii care ţin direct de CSAT – SIE şi SRI – şi întrebaţi şi puşi să verifice imediat dacă există vreo incompatibilitate, asta însemnând ofiţeri acoperiţi printre miniştri sau parlamentari. Răspunsul ambelor servicii au fost «Nu». Deci nu există incompatibilităţi, aşa poate să-şi spună ei ce şi-or spune. Eu am făcut această verificare, fiindcă aş fi avertizat şi Camera şi Senatul şi Guvernul, pe premier, dacă ar fi existat astfel de incompatibilităţi", a afirmat Băsescu.
El a mai precizat că în Parlament sau Guvern nu pot fi ofiţeri acoperiţi "activi" pentru că nu au voie, la fel cum nu pot activa nici în magistratură.