La mijlocul secolului al XIX-lea, reclama începe să cucerească paginile publicaţiilor. Nu mai este de ajuns să prezinţi un produs, ci trebuie să convingi că este util şi, mai presus de toate, indispensabil. Fără el, viaţa nu poate merge mai departe. În această logică intră orice poate fi de vînzare, chiar şi cartea. De pildă, în Românul din 1 ianuarie 1867, Ioan Fălcoianu, „profesore la Universitate în Bucuresci“, încearcă să vîndă „calendariul pe anul 1867, ediţiune portativă“, care este mai ceva decît celelalte calendare. Pe lîngă datele ştiinţifice obişnuite, această ediţiune ar cuprinde şi „o descriere a tuturoru fenomeniloru ceresci, calculate pentru ţara noastră şi mai multe article poporarie asupra astronomiei“. Dar dumnealui profesore Ioan Fălcoianu vinde şi Aritmetică raţionată, volum de 230 de pagini, carte-manual „autorisată de Consiliul Superior al Instrucţiunii publice pentru usul claselor Superioare ale Gimnasieloru“. Cine are urgentă nevoie de manual este îndreptat către „Domnul Socecu, pe Calea Mogoşoaei, la nr. 7“. Iată cum acest obiect, astăzi singularizat şi frumos aranjat prin librării, cartea, era doar o marfă aşezată la mica publicitate sau în galantar, printre sticle de vin şi caşcavaluri. Mai la vale, în acelaşi număr, se face reclamă unui nou stabiliment de „Cafe şi restaurant“, sub numele de „COMERŢU“, deschis pe strada Lipscani, la numărul 2, acolo unde „onorabilul public“ ar găsi, „afară de cafenea“, „o Restauraţiune, cu mîncările cele mai gustoase şi băuturi bune, o curăţenie deosebită şi un serviciu promtu“. Reclama ne mai asigură de punctualitate şi de satisfacerea gusturilor, „la orice oră din zi sau din noapte“. Acum, chestiunea cu promptitudinea poate fi destul de relativă, într-o epocă a cuptorului cu lemne şi a puilor de găină alergaţi prin bătătură, dacă ar fi să ne amintim doar de relatarea lui Ulysse de Marsillac.
DE
