Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ME: Comisia Europeană analizează dacă Oltchim a beneficiat de ajutoare de stat

Publicat in Vremea Noua, joi 14 februarie 2013 ·

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Joaquin Almunia, au discutat, marţi, la Bruxelles, situaţia combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea şi posibilitatea de a susţine menţinerea intenţiei autorităţilor române de a acorda un ajutor de salvare întreprinderii.

‘Ministrul Economiei a prezentat situaţia dificilă în care se află compania în prezent, precizând că evaluarea desfăşurată la preluarea mandatului a condus la concluzia adoptării unor măsuri urgente pentru redresarea companiei şi soluţionarea problemelor datoriilor uriaşe ale Oltchim, estimate, în prezent, la 800 de milioane de euro. Un prim pas a fost deja parcurs prin intrarea Oltchim în insolvenţă, măsură considerată de bază pentru ieşirea companiei din criză. Se doreşte continuarea activităţii pe segmentele viabile, în paralel cu restructurarea şi reorganizarea societăţii ‘, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei remis miercuri AGERPRES.

În acest context, oficialul român a menţionat scrisoarea transmisă Comisiei la sfârşitul lunii ianuarie a.c., prin care autorităţile române au informat forul comunitar cu privire la intenţia de a acorda Oltchim un ajutor de stat pentru salvarea acestuia, în valoare de 45 milioane de euro, structurat într-o primă tranşă de 20 de milioane de euro, pentru cheltuielile curente ale societăţii, şi un ajutor de stat sub formă de garanţii de stat pentru un împrumut de 25 de milioane de euro, acordat de băncile creditoare, pentru reluarea producţiei şi asigurarea capitalului de lucru pentru instalaţiile viabile.

A fost subliniat că ajutorul de stat este necesar pentru menţinerea combinatului în stare de funcţionare cel puţin până la jumătatea acestui an, moment în care autorităţile vor putea decide paşii de urmat.

Ministrul român a menţionat că sectorul chimic reprezintă aproximativ 60% din activitatea Oltchim

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum o ora
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Cod galben de caniculă în sudul ţării, duminică şi luni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în mai multe judeţe din sudul ţării precum şi în

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 38 minute
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 4 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Avertisment dur al şefului JPMorgan: ”Europa pierde teren în faţa SUA şi Asiei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a transmis un mesaj tranşant în cadrul unei intervenţii la Departamentul de Afaceri Externe al Irlandei, avertizând că Europa îşi pierde competitivi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 3 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

16°/35°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°