Mesajul a fost trimis. Multumesc!

16 februarie: Serbările Zăpezii la Domeniul Schiabil Șureanu. Concursuri de schi, artificii și concert „Vox Electric Band”

Publicat in Alba24, joi 14 februarie 2013 ·

După ce, weekendul trecut, iubitorii sporturilor de iarnă au avut ocazia să se distreze pe pârtia de la Arieșeni, și în acest sfârșit de săptămână vor avea motiv de bucurie. Domeniul Schiabil Șureanu organizează în data de 16 februarie cea de-a doua ediție a Serbărilor Zăpezii. Participanții vor avea parte de concursuri, spectacole, artificii și foc de tabără.

Cele nouă pârtii de la Domeniul Schiabil Șureanu îi așteaptă, sâmbătă, pe cei care iubesc zăpada, pentru a lua parte la cel de-al doilea an în care se celebrează „Serbările Zăpezii” în această locaţie.

Programul pus la cale de organizatorii include un concert „Vox Electric Band”,„ Carnavalul Zăpezii”, coborârea cu torțe de pârtie, foc de tabără, concursuri surpriză și artificii.

Cei mai pricepuți dintre schiori se vor putea înscrie și la un concurs unde premiile vor fi în bani, iar valoarea totală a acestora va fi de 550 de euro.

Potrivit Serviciului de Turism al Consiliului Județean Alba, singura porțiune de carosabil care pune probleme de accesibilitate șoferilor e cea care încheie drumul înspre Domeniul Schiabil Șureanu, și anume tronsonul dintre barajul Oașa și pârtii (DJ 704), pe o lungime de 18 km. Drumul prezintă unele porțiuni de carosabil accidentat și îngust. Totuși, e accesibil oricărui tip de autovehicul, fiind obligatorii anvelopele de iarnă și lanțurile pentru roți.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=166565

După ce, weekendul trecut, iubitorii sporturilor de iarnă au avut ocazia să se distreze pe pârtia de la Arieșeni, și în acest sfârșit de săptămână vor avea motiv de bucurie. Domeniul Schiabil Șureanu organizează în data de 16 februarie cea de-a doua ediție a Serbărilor Zăpezii. Participanții vor avea parte de concursuri, spectacole, artificii și foc de tabără.

Cele nouă pârtii de la Domeniul Schiabil Șureanu îi așteaptă, sâmbătă, pe cei care iubesc zăpada, pe

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum o ora
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum o ora
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 49 minute
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum o ora
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 18 minute
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 3 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum o ora
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 10 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 11 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°