Firma unui libanez din comuna călărăşeană Frumuşani, care se ocupa cu ambalarea seminţelor de floarea-soarelui, a fost sigilată, miercuri, după ce poliţiştii de frontieră şi Garda Financiară îl suspectează pe patron de evaziune fiscală, muncă la negru şi încălcarea dreptului proprietăţii intelectuale.
Autorităţile spun că în urma controlului efectuat pe 12 februarie, s-a descoperit că societatea comercială administrată de libanez, folosea pe ambalaje desene şi inscripţionări susceptibile a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală. « Desenele şi însemnele folosite puteau induce în eroare consumatorul, cu privire la un produs similar care este protejat printr-o marcă înregistrată de către o renumită firmă din Bulgaria”, a anunţat Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Călăraşi. De asemenea, reprezentantul legal al titularului mărcii protejate în România a depus plângere penală şi s-a constituit parte civilă împotriva societăţii administrate de cetăţeanul libanez, pentru încălcarea regimului mărcilor protejate.
Nereguli cu duiumul
În timpul controlului la Frumuşani, oamenii legii au descoperit o serie de nereguli. Administratorul societăţii nu a putut prezenta documente de provenienţă a mărfurilor si de înregistrare a fluxului de producţie, motiv pentru care comisarii Gărzii Financiare au sigilat hala de producţie. În acelaşi timp se verifică şi modul în care s-au făcut angajări, în privinţa unui muncitor existând certitudini că nu era încadrat cu forme legale. De la faţa locului, autorităţile au confiscat peste 23.500 pachete cu seminţe de floarea soarelui pentru consum, în valoare de 23.566 lei şi 235 kg folie de ambalaj inscripţionată, folosită la confecţionarea pachetelor, în valoare de 3.525 lei. Hajj Z.Y., patronul halei de producţie este cercetat în stare de libertate pentru punerea în circulaţie a unui produs purtând