Locuințele erau amenajate cu instalaţii necesare întreţinerii şi exploatării culturilor de cannabis, echipamentele depistate fiind în valoare de 20.000 de Euro/apartament. Sursa: POLIȚIA ROMÂNĂ
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucuresti, împreună cu ofiteri de poliţie judiciara din cadrul BCCO Bucuresti, au depistat o grupăre infracţională, constituita din nouă persoane, cu vârste cuprinse între 28 şi 45 de ani, specializate în traficul de droguri de risc.
În acest scop, in cauza au fost efectuate percheziţii domiciliare la locuintele membrilor gruparii, situate intr-un ansamblu rezidenţial de pe raza sectorului 2 al municipiului Bucuresti, ocazie cu care, intr-un număr de 7 apartamente, au fost descoperite culturi in-door de cannabis si droguri de risc.
Procurorii D.I.I.C.O.T. au ridicat un numar de 472 plante de cannabis, provenind din aceste culturi si cantitatea de aproximativ 25 kilograme cannabis.
Drogurile de risc erau destinate consumului propriu dar si comercializarii către consumatorii din municipiul Bucuresti, la pretul de 60 de lei/gram.
În cauza se efectueaza cercetari sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 2 al. 1 şi art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000.
Procurorii D.I.I.C.O.T. au solicitat instantei de judecata arestarea preventiva pentru o perioada de 29 de zile a celor 9 inculpati.
Facem precizarea ca faptele inculpatilor urmeaza a fi analizate prin raportare la dispozitiile art. 66 Cod procedura penala, referitoare la prezumtia de vinovatie.