Un popor nu poate exista fără repere de identificare şi fără sărbători repetitive care să-i confirme participarea la marele spectacol al existenţei. Toţi ateii aşteaptă cu aceeaşi nerăbdare şi aceeaşi tensiune emoţională Crăciunul şi Paştele, ca şi cei mai credincioşi oameni, pentru că există în fiecare om nevoia funciară de sărbătoare ciclică, care să îi formeze existenţa, altfel cenuşie.

Dintru începuturile omenirii, aceste sărbători au fost religioase. Apoi, unele şi-au pierdut semnificaţia originală, au perpetuat peste generaţii şi veacuri. Cei care nu au asemenea sărbători şi le inventează. Aşa a apărut în lumea nouă şi au amplificat până la rang de sărbătoare naţională ceva ce se prefigura la alţii: Halloween şi Valentine‘s Day-Ziua Îndrăgostiţilor. Când nu ai ceva, împrumuţi sau inventezi, dar când ai ceva de mii de ani, cu mult mai valoros simbolic şi renunţi, renunţând la tine, pentru a-l copia pe altul mai fără substanţă, înseamnă că eşti pe punctul de a-ţi pierde identitatea. Se dă la ora actuală în toate mijloacele de informare: ziare, reviste, cărţi, radio, televiziuni şi internet o dură bătălie de mistificare şi manipulare a mentalelor colective ale popoarelor mai mici, mai ales. În momentul în care unui popor îi anulezi reperele identitare valorice (vezi Eminescu, atacul la Eliade), istorice (vezi Basarabii, care ar fi fost cumani), politice şi sărbătorile specifice, atunci identitatea acelui popor dispare, el poate fi asimilat de cei care şi-au pus ochii pe pământurile lui. Iar lumea este din ce în ce mai plină, mai prea plină, pentru unii poate strâmtă, pentru alţii prea nesigură, pentru alţii care nu se satură... De aceea enorma presiune psihologică de manipulare şi asupra mentalului colectiv al poporului român, până la a crea confuzie şi nesiguranţă în scrierea limbii (Academia!) şi promovarea tot mai insistentă a romenglezei, cu barbari