Hotelul Jiul din Craiova va intra într-un amplu proces de modernizare, care va dura doi ani, şi ar putea funcţiona sub denumirea unui renumit lanţ hotelier. Anunţul a fost făcut pentru GdS de către Radu Berceanu, cel care a decis să iasă din umbră şi să devină oficial patronul hotelului.
Fostului senator de Dolj, Radu Berceanu, criza economică îi dă dureri de cap. Atât de mari, încât a decis să devină oficial patron al SC Jiul SA, firma care deţine hotelul cu acelaşi nume din Bănie. De ani întregi, Berceanu a fost acţionarul din umbră al firmei. Aşa cum GdS a scris în nenumărate rânduri, fostul senator nu figura în acte ca acţionar, ci un om de-ai săi, Pompiliu Şelea, care a fost şi încă este administratorul firmei. Încrengăturile de afaceri dintre Berceanu şi Şelea au ieşit la iveală odată cu obligativitatea declarării averilor persoanelor cu funcţii de conducere din administraţia centrală şi cea locală. Din acele documente, am putut afla că Radu Berceanu l-a împrumutat pe Pompiliu Şelea cu circa 200.000 de euro, bani cu care acesta a cumpărat acţiuni la SC Jiul SA.
Berceanu iese din anonimat
Întrebat în toţi aceşti ani dacă el este de fapt acţionarul majoritar, Berceanu nu a dat niciodată un răspuns foarte clar. Ei bine, problemele de management ale hotelului şi criza financiară par să-l fi determinat pe acesta să iasă din umbră şi să devină acţionar cu acte în regulă. „Eu de prin 1995 am început să-i dau bani lui Pompiliu Şelea să cumpere acţiuni, pentru că nu voiam să fiu hotelier. Atunci când am dat banii, nu ştiam că o să apară ANI (Agenţia Naţională de Integritate - n.r.) şi că o să trebuiască să publicăm declaraţii de avere. Eu am ţinut cont de acţiuni, nu de bani, pentru că banii se devalorizează. Eu aşa ţin socoteala, în acţiuni. Nu ştiu care este treaba prin oraş de se tot vorbeşte despre aceste acţiuni, dar nu am nimic special. Acţiuni