Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a întâlnit, astăzi, cu o delegaţie a companiei italiane în domeniul energiei electrice, Grup ENEL, din care au făcut parte Carlo Tamburi, preşedinte divizie internaţională, Luca D`Agnese, manager de ţară, şi Radu Coşarcă, director Relaţii Externe Enel România, arată un comunicat remis redacţiei.
Principalul punct de discuţie al întâlnirii a fost legat de stadiul şi perspectivele dezvoltării programelor investiţionale în România ale companiei italiene. De asemenea, ministrul Economiei şi reprezentanţii Grup ENEL au discutat despre căile şi metodele de fluidizare şi îmbunătăţire a mediului de afaceri, în contextul prezenţei concernului italian în România.
Ministrul Economiei a prezentat partenerilor de dialog priorităţile sale în privinţa privatizării companiilor şi societăţilor din portofoliul Ministerului Economiei , la care statul român deţine, în continuare, pachete de acţiuni.
Prezentă pe piaţa din România încă din 2005, compania italiană Enel este unul dintre cei mai importanţi investitori privaţi în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, dar şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile. Compania are peste 4.200 de angajaţi pe plan local şi oferă servicii unui număr de 2,6 milioane de clienţi din trei zone importante ale ţării: Muntenia Sud (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea, totalizând aproape o treime din piaţa locală de distribuţie.
F.A. Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a întâlnit, astăzi, cu o delegaţie a companiei italiane în domeniul energiei electrice, Grup ENEL, din care au făcut parte Carlo Tamburi, preşedinte divizie internaţională, Luca D`Agnese, manager de ţară, şi Radu Coşarcă, director Relaţii Externe Enel România, arată un comunicat remis redacţiei.
Principalul punct de discuţie al întâlnirii a fo