Director general Biblioteca Metropolitană Bucureşti
De Ziua Diplomaţiei Ruse, sărbătoare profesională instituită de preşedintele Vladimir Putin în 2002, directorul general al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, Florin Rotaru, a primit din partea preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, medalia “Puşkin”, medalie ce i-a fost înmânată de către ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Oleg Malghinov. Afectat emoţional de înalta onoare, Florin Rotaru a precizat: “Cel mai mare dar primit în viaţa mea de până acum este medalia Puşkin. Nu am primit o bucurie asemănătoare din partea ţării mele şi sufletul mă doare. Ţara reprezintă creaţia omului şi toate amintirile sale legate de pământ. Înseamnă legătura spirituală şi emoţională cu tot ce alcătuieşte sufletul frământat de părinţi, de casă, de copilărie, de prieteni, de întreaga experienţă de viaţă”. Amintind de prieteni, Rotaru a mai adăugat: “Domnule ambasador, aş vrea să-mi permiteţi să-mi exprim o altă durere sufletească, un prieten al meu şi comun multora dintre cei prezenţi aici, este prezent cu gândul fiindcă nu poate fi prezent aici. Se numeşte Adrian Năstase. Îi mulţumesc!”. La rândul său, diplomatul rus Oleg Malghinov a precizat că cele două culturi, rusă şi română, au fundament comun, format din rădăcinile ortodoxiei şi din vocaţia universală. Pentru această onorantă distincţie primită pentru popularizarea culturii ruse în ţara noastră, Jurnalul Naţional îl declară “Omul Zilei” pe directorul Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, Florin Rotaru.
Director general Biblioteca Metropolitană Bucureşti
De Ziua Diplomaţiei Ruse, sărbătoare profesională instituită de preşedintele Vladimir Putin în 2002, directorul general al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, Florin Rotaru, a primit din partea preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, medalia “Puşkin”, medalie ce i-a fost înmânată de către ambasadorul Rusiei la Bucu