Doi suceveni, sot si sotie, au fost trimisi in judecata ieri de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) Suceava, fiind acuzati ca au exploatat prin munca mai multe persoane la spalatoriile pe care le-au inchiriat pe teritoriul Angliei. Printre cei folositi ca sclavi s-au numarat si botosaneni, ce au trait un adevarat cosmar dupa ce au fost obligati sa munceasca in conditii greu de crezut si fara a fi platiti.
Stefan Dorin Bechian, de 37 de ani (FOTO), alias „Trancan”, si Elena Bechian de 40 de ani au fost dati pe mana judecatorilor pentru savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat si trafic de persoane. Pe langa cei doi soti, in acelasi dosar a fost trimis in judecata si Stefan Ovidiu Plesca, de 32 de ani. Dintre cei trei, doar „Trancan” va putea fi adus in fata judecatorilor, barbatul fiind extradat luna trecuta din Anglia, dupa ce timp de doi ani a fost dat in urmarire internationala. Ceilalti doi au fost trimisi in judecata in lipsa, pe numele lor fiind emise mandate europene de arestare.
Potrivit ofiterilor Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate (BCCO) Suceava, Stefan Dorin Bechian, a inchiriat in cursul anului 2008, impreuna cu sotia sa, mai multe spalatorii auto in Anglia, situate in parcarile unor supermarketuri din orasele Stroud, Tetbury, Gloucester si Bishop’s Cleeve, spalatorii la care ar fi fost exploatate zeci de persoane din judetele Suceava si Botosani, cu complicitatea celorlalti doi inculpati. Victimele erau ademenite cu promisiuni de salarii de 1.000 de euro, transport, cazare si masa asigurate, iar apoi erau obligate sa doarma noua-zece in camera, pe jos, sa munceasca sapte zile din sapte, cu masa doar o data-n zi, primind nici jumatate din banii promisi. Munca efectiva incepea la ora 8:00 si se termina in jurul orei 19:00. Sing