În urma misiunilor de audit financiar efectuate la unităţile administrativ teritoriale s-au constatat abateri care au generat venituri suplimentare datorate de contribuabili bugetelor locale, estimate la 6,438 milioane lei (din care: 6,023 milioane lei sume de bază şi 415 mii lei accesorii aferente).
Primăria Buzău, 16 miliarde lei pierderi prin “închirieri pe gratis”
Principalele abateri de la legalitate şi regularitate care au cauzat nerealizarea veniturilor bugetelor locale se referă la nestabilirea, neevidenţierea şi neîncasarea redevenţelor şi chiriilor pentru clădiri şi terenuri aparţinând domeniului public şi privat al unităţilor administrativ – teritoriale concesionate sau închiriate unor terţe persoane, abatere constatată la Primăria Buzău, care a dat în folosinţă gratuită unor asociaţii sportive sau societăţi comerciale mai multe bunuri din domeniul public al municipiului, deşi, potrivit art. 11 alin. (1) lit. a din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, bunurile din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale trebuiau date numai în administrare, concesionate sau închiriate, în condiţiile legii. Atribuirea acestor bunuri s-a făcut fără aprobarea consiliului local municipal şi fără ca utilizatorii acestor spaţii să plătească bugetului local municipal Buzău vreo sumă de bani cu titlu de chirie sau redevenţă, aferentă spaţiilor respective, ceea ce a avut drept consecinţă neîncasarea la bugetul local a unor venituri estimate la 1,598 milioane lei.
Cinci primării de la ţară, în aceeaşi oală
Situaţie similară şi la Primăriile Pătârlagele, Bălăceanu, Vadu Paşii, Cilibia şi Tisău, care nu au evidenţiat, urmărit şi încasat venituri în valoare de 179 mii lei, reprezentând redevenţe şi chirii pentru terenurile şi clădirile aflate în proprietatea acestor