Social-democrații din Alba vor să pecetluiască în viitorul apropiat un “Pact pentru Alba”, o strategie județeană cu mai multe puncte, ce ar avea ca obiectiv stabilirea centrului regiunii la Alba Iulia. Inițiativa prezentată de Ioan Dîrzu ar urma să aducă la un loc liderii partidelor politice din Alba, indiferent de culoare, organizații non-guvernamentale, dar și reprezentanți ai societății civile, uniți de același deziderat comun.
Proiectul ce va fi supus consultării publice în perioada următoare este în fapt o platformă de dezvoltare a județului, un document de referință în contextul regionalizării. Finalitatea acestei inițiative lăudabile a PSD Alba este pusă însă sub semnul întrebării, date fiind recentele declarații ale vicepremierului Liviu Dragnea. Acesta a precizat, joi, la Pitești că nu va fi o singură capitală într-o regiune și că viitoarele regiuni administrative ale României vor avea mai multe centre în care vor funcționa instituțiile cu atribuții regionale:
“Nu va fi o singură capitală într-o regiune. Ne interesează ca fiecare judeţ şi fiecare cetăţean din fiecare judeţ să se bucure de avantajele regionalizării. Dacă va fi un sediu administrativ într-un oraş, în alt oraş din alt judeţ va fi, de exemplu, direcţia regională de finanţe, în altă capitală de judeţ va fi direcţia regională de mediu şi aşa mai departe. Deci nu dorim să concentrăm într-un singur oraş tot pachetul puterii administrative, pentru că în paralel cu procesul de regionalizare se realizează şi cel de descentralizare”, a explicat Dragnea pentru Agerpres.
Acestea fiind spuse, “Pactul pentru Alba” și planurile de atragere a centrului regiunii la Alba Iulia ar putea să rămână fără obiect. Asta nu înseamnă că unirea tuturor actorilor politici, așa cum explica Dîrzu, în scopul dezvoltării județului nu ar putea produce efecte benefice pentru Alba. De altfel, toate cele 10 pu