Sună pompos titlul ”Războiului scriitorilor”. Nu-mi aparține. L-am preluat din mai multe articole publicate în ultimele luni pe marginea ”relansării” revistei ”Tribuna”, după ce la conducerea ei a fost numit (termenul concurs e, totuși, impropriu), la sfârșitul anului trecut, Mircea Arman. Pentru că, în mod sporadic, în ultimii 3-4 ani, am publicat câteva articole în ”Tribuna” am stat și am privit scandalul de pe margine. Dar din interviul cu domnul Arman publicat pe 11 februarie 2013 în ”Cotidianul” se revarsă atâta frustrare și stupiditate cu pretenții culturale încât tăcerea (pentru oricine l-a citit și este câtuși de puțin interesat de domeniu) nu poate fi considerată decât complicitate vinovată.
Țintele domnului Arman în interviul din ”Cotidianul” sunt președintele Uniunii Scriitorilor din România (USR), Nicolae Manolescu, și Grupul de la Păltiniș. O deturnare tipic avocățească (Mircea Arman e jurist de profesie) de la fondul problemei, prin care domnul în discuție speră (probabil) să-i atragă de partea sa pe detractorii și criticii acestora. Însă nici Nicolae Manolescu (chiar dacă l-a criticat public pe Mircea Arman) și nici Grupul de la Păltiniș nu sunt problemele ”Tribunei”. Problema o reprezintă chiar domnul Mircea Arman și frustrările acestuia.
Pentru început, trebuie specificat că ”Tribuna” nu este o revistă a USR, ci este finanțată din fonduri publice de către Consiliul Județean Cluj. Așa-zis-ul concurs organizat pentru conducerea revistei (după pensionarea lui Ioan Maxim Danciu) a fost de o stupizenie rară și după întreg tipicul concursurilor cu dedicație. Pe de o parte, concurenților li se solicita un proiect editorial, pe de altă parte un plan de management economic. Două lucruri total distincte, care deschideau posibilitatea de a-i elimina din start, sub pretextul ”n-ai cravată”, a nedoriților. Una e să faci performanță editorială (citi
