Din primavara acestui an vor fi deschise inca doua centre, care vin in ajutorul persoanelor cu handicap. Aceste proiecte s-au materializat prin contributia financiara adusa de Banca Mondiala si Ministerul Muncii, cu care reprezentantii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Iasi (DGASPC) au prelungit contractul pentru a finaliza constructia si dotarea spatiilor. Centrul de Recuperare si Reabilitare Budai, cu o capacitate de 42 de locuri, si Centrul de Ingrijire Budai, cu o capacitate de 48 de locuri, se afla in acelasi perimetru si vor functiona in sprijinul iesenilor cu handicap. "Initial, inaugurarea centrelor a fost programata la inceputul anului, dar lucrarile au fost amanate din cauza temperaturilor scazute de afara. Speram ca in 2-3 luni, sa se finalizeze lucrarile, pentru a da spatiile in folosire. In prezent, suntem asaltati cu peste 100 de cereri, in care se solicita institutionalizarea persoanelor cu handicap. Este o reala problema in ceea ce priveste mobilizarea la nivel comunitar. Organizarea unor centre de criza, la nivelul fiecarei comunitati, ar injumatati numarul acestor solicitari. Foarte importante sunt si actiunile de preventie. Centrul pentru persoane cu handicap Harlau va functiona in continuare, unde vor fi internate persoanele peste 18 ani cu handicap sever", a precizat Ion Ticu, director adjunct DGASPC Iasi.
Din primavara acestui an vor fi deschise inca doua centre, care vin in ajutorul persoanelor cu handicap. Aceste proiecte s-au materializat prin contributia financiara adusa de Banca Mondiala si Ministerul Muncii, cu care reprezentantii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Iasi (DGASPC) au prelungit contractul pentru a finaliza constructia si dotarea spatiilor. Centrul de Recuperare si Reabilitare Budai, cu o capacitate de 42 de locuri, si Centrul de Ingrijire Budai, cu o capacitate d