Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serviciul de Probaţiune Vrancea, la ora bilanţului

Publicat in Ziarul de Vrancea, joi 14 februarie 2013 ·

Şeful Serviciului de Probaţiune de pe langă Tribunalul Vrancea Consilierii de probaţiune au lucrat cu 354 de persoane condamnate penal

Activitatea Serviciului de Probaţiune care funcţionează pe langă Tribunalul Vrancea a fost prezentată ieri la şedinţa de bilanţ a instituţiei, eveniment la care au participat cele două instanţe locale, Tribunalul Vrancea şi Judecătoria Focşani, precum şi Penitenciarul. Conform bilanţului, anul trecut, consilierii de probaţiune au întocmit 138 de referate de evaluare pentru 135 de minori şi trei majori. Cei mai mulţi dintre beneficari provin din mediul rural, respectiv 104 persoane. „În vederea întocmirii referatelor de evaluare, consilierii de probaţiune obţin informaţiile necesare folosind diferite metode şi tehnici de lucru printre care interviul direct, documentarea, observaţia, convorbirea, etc. În acest sens, membrii echipei au derulat un număr de 855 de întrevederi directe de tipul «faţă în faţă», din care 130 cu învinuiţii/inculpaţii şi 725 cu alte persoane resursă. Toate informaţiile astfel obţinute au oferit o imagine obiectivă asupra mediului social şi familial în care persoana evaluată s-a dezvoltat, precum şi a factorilor care au generat comportamentul său infracţional şi care pe viitor pot inhiba/dezvolta o conduită antisocială”, se arată în materialul de bilanţ furnizat de purtătorul de cuvant al instituţiei, consilierul Gabriela Moise. Consilierii de probaţiune au lucrat cu 354 de persoane condamnate penal. Recidiva în cazurile aflate în supraveghere a fost de 48 de cazuri. Instanţa a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere într-un număr de 16 cazuri (3 revocări ca urmare a nerespectării măsurilor şi/sau obligaţiilor impuse de către instanţa de judecată şi 13 persoane au fost condamnate datorită recidivei pe perioada termenului de încercare), iar în 8 situaţii s-a dispus anularea sentinţei

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 43 minute
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Accident rutier tragic în Sibiu. Un copil de 6 ani a murit

Ziua Constanta acum 40 minute
Un copil de șase ani a murit în urma unui accident produs în județul Sibiu, pe DJ 106. În accident au fost implicate două mașini. Un accident rutier a avut duminică, 29 decembrie 2024, în județul Sibiu, pe DJ 106. Potriviti ISU Sibiu, în accident a

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 3 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum o ora
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 2 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum o ora
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 2 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Şeful OMS „a scăpat de moarte la limită”, după ce a fost surprins în atacul de pe aeroportul din Yemen

Libertatea acum 9 minute
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de la moarte” în timp ce au fost prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC.

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum o ora
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 4 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°