La ultimul termen de judecată al procesului în care este acuzat de înşelăciune, Mihail Boldea a avut o reacţie vehementă asupra condiţiilor de detenţie.
Fostul parlamentar de Galaţi s-a arătat nemulţumit de condiţiile de trai din Penitenciarul Iaşi, unitate în care este cazat de câte ori este adus la Iaşi la proces. Dosarul său se judecă la Curtea de Apel Iaşi.
“Suntem aduşi ca animalele de la un penitenciar la altul. Aici, la Iaşi, e varză. Dacă ne plângem ni se spune să ne adresăm Guvernului”, a spus Boldea, supărat, judecătorilor de la Curtea de Apel Iaşi.
În replică, directorul Peniteciarului Iaşi a precizat că “toţi deţinuţii beneficiază de aceleaşi condiţii.”
Boldea s-a mai arătat nemulţumit şi de faptul că este ţinut separat de ceilalţi arestaţi din dosarul său atunci când este adus la Iaşi. Ieri, fostul deputat a adresat o cerere scrisă conducerii Penitenciarului Iaşi în care a cerut să fie ţinut laolaltă cu ceilalţi inculpaţi.
“Era ţinut separat pentru protecţia dumnealui. Noi îi vom respecta solicitarea”, ne-a spus Marius Vulpe, directorul Penitenciarului.
Fostul parlamentar de Galaţi Mihail Boldea se află în arest preventiv de aproape un an, procesul său mişcându-se în ritm de melc până acum. Din cauza numărului mare de inculpaţi, dar şi al lentorii justiţiei, toate termenele de până acum au fost amânate, deşi dosarul a ajuns în instanţa de câteva luni. Boldea este acuzat că a pus pe picioare o reţea specializată în escrocherii cu terenuri şi imobile.
Alături de fratele său, Valentin, şef la DSP Galaţi, Mihail Boldea mai este cercetat într-un alt dosar instrumentat DIICOT.